Cadrul din Amiaza Perfecta se schimba de la un capitol la altul, iar unitatea cartii este data nu atat de personajele comune mai multor povestiri-capitole, cat de nostalgia tandra care strabate aproape fiecare pagina – in ciuda caracterului anecdotic al unora dintre intamplarile narate.
Drept urmare, ar trebui sa amintesc aici intreaga carte, insa nu o fac din doua motive: pe de o parte, ar trebui sa povestesc cate ceva, caz in care as pierde detasat in fata autorului; pe de alta parte, ar fi pacat sa-i stirbesc cititorului, chiar si cu o catime, placerea lecturii..
Chiar daca nu perfect, volumul de fata este foarte echilibrat; ar fi greu de gasit o povestire care sa o concureze pe alta, care sa se detasaze de “pluton”.
Cadrul din Amiaza Perfecta se schimba de la un capitol la altul, iar unitatea cartii este data nu atat de personajele comune mai multor povestiri-capitole, cat de nostalgia tandra care strabate aproape fiecare pagina – in ciuda caracterului anecdotic al unora dintre intamplarile narate
