Cartea lui Martin Vopenka contribuie in mod esential la intregirea mozaicului din care se poate compune la o distanta de peste patru decenii si jumatate imaginea anilor saizeci ai secolului douazeci.
Amintiri fara culoare c.
fara culoare inseamna in scrisul nuantat si calm al autorului o orgolioasa modestie a autenticitatii, fara sentinte solemne, nici atunci cand se refera la imprejurari si individualitati negativ clasate retrospectiv.
Nu sunt ignorate radacinile etnice si complicatiile conflictuale ale celor doua comunitati care se intalnesc in progenitura care este centrul reevaluarilor, nici ramificatiile sociale si politice ale familiilor.
Este povestea unui trio, tatal, matematician ilustru si auster, mama nevrotica, dintr-o familie de evrei de stanga si baiatul lor, care creste, odata cu naratiunea, in lumea comunista a Cehoslovaciei dinaintea, din timpul si de dupa primavara pragheza a scurtei renasteri din 1968, dar si, periodic, in vestul capitalist al prosperitatii si pragmatismului. „In seducatoarea sa restransa investigare a trecutului, naratorul bogat in culori al Amintirilor fara culoare (Martin Vopenka, cu subtitlul Despre familie si copilarie, dar mai ales Despre anii 60) apare intr-un dublu rol, derivat din acelasi eu: cel al copilului care isi traieste prezentul de demult si al adultului, convocat, periodic, sa situeze intamplarile in context istoric si sa le comenteze pentru cititorul posteritatii.
Amintiri necolorate este a cincisprezecea carte a lui Martin Vopenka .
Ultimele doua carti sunt o culegere de reflectii si intamplari din Carpatii Meridionali, respectiv un roman de fictiune care evoca atmosfera din Romania din perioada comunismului.
Alte carti scrise de Vopenka: Cunosc viata si lumea (2002), O mare de tristete in urma cainelui tau (2002), Dragoste prin sms (2001), Antartida in pragul sfarsitului (2000), Hotelul de la mijlocul vietii (1999), Povesti din muntii batuti de vant (1998), Balada Despre coborare (1992), Pietre de la munte (1989) si Dansul lupilor (1998), tradusa si in limba romana.
O calatorie cu fiul meu (2005) aparut si in limba romana in anul 2012; in carte sunt evocate peregrinarile unui tata insotit de copilul sau care descopera adevaratele valori umane.
Cititorii sensibili s-au bucurat citind romanul Drum spre niciunde.
Romanul Sfarsitul legii (2003) a fost considerat prea aspru, dar in prezent e perceput mai degraba ca o viziune realista a viitorului.
Abia la cativa ani de la aparitie a intrat in constiinta cititorilor trillerul sau filosofic A cincea dimensiune (2009) tradus si in limba engleza.
Trilogia se afla in curs de traducere la Petrograd.
Tatal sau, Petr Vopenka, este un matematician cunoscut in intreaga lume. In ultimii ani, trilogia lui Vopenka, Orasul care doarme, Dreptatea care doarme si Taina care doarme (2011, 2012, 2013), si-a castigat numerosi cititori si simpatizanti din randul copiilor si al tinerilor din Cehia si Slovacia.
Mama lui s-a nascut intr-o familie de evrei stabiliti in exil la Londra.
In perioada normalizarii, scriitorul Martin Vopenka (n.1963) nu a putut sa studieze la o facultate umanista si de aceea a absolvit Facultatea de Fizica Nucleara, desi din copilarie i-a placut sa scrie.
Este limpede ca aceasta carte are o importanta speciala pentru autorul ei si ca el retraieste puternic in plan afectiv tot ceea ce povesteste.
Sub tonul linistit al evocarii sale se simte insa aproape la fiecare pagina o mare emotie.
Stiind ca anii copilariei apartin deja unui trecut ireversibil care se indeparteaza tot mai mult, ii priveste si din perspectiva istorica si cu distantarea necesara, fiind capabil sa aprecieze ceea ce l-a inconjurat si ceea ce a trait pe vremea aceea.
Dar in aceasta evocare nu se margineste doar sa consemneze si sa descrie.
Foloseste un ton calm, concentrat si nuantat pentru a nu stanjeni aplicarea pe panza a „culorilor necolorate“ ale memoriei sale.
Autorul povesteste Despre copilaria si familia sa.
Putini scriitori cehi au reusit sa evoce aceasta perioada intr-un mod atat de concret, sobru si de convingator ca el.
Cartea lui Martin Vopenka contribuie in mod esential la intregirea mozaicului din care se poate compune la o distanta de peste patru decenii si jumatate imaginea anilor saizeci ai secolului douazeci
