Povestirile lui Ciprian Baciu au nerv, sunt dinamice, au „motricitate” (expresia ii apartine autorului).
O data in plus timisorean (si) prin faptul ca toposul, spatiul intamplarilor din povestirile sale este, in mod frecvent, unul recognoscibil: Timisoara.
Eugen Bunaru.
Dincolo de unele „stridente” retorice (tinand poate de trendul si reflexele generationiste), prin prozele sale cele mai reusite (iar ele chiar exista!, cititorul le va descoperi singur), debutul lui Ciprian Baciu anunta, gratie unei vocatii autentice, numele unui nou prozator timisorean.
Desigur, cu strategiile, de captatio, aferente genului, cu proiectii inspre lumi si zone onirice, suprareale.
Fraza e alerta, concentrata, scriitura, atmosfera, personajele, pretextul epic gliseaza metodic, uneori usor previzibil, alteori bruscand, cu efecte benefice, liniaritatea textului si asteptarile/comoditatile cititorului, dinspre un context uman-social, conectat la realul profan, imediat, de ultima ora, inspre zona prozei de tip fantasy ori science fiction.
Povestirile lui Ciprian Baciu au nerv, sunt dinamice, au „motricitate” (expresia ii apartine autorului)
