Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contributiei factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifica cu prisosinta pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastra ca natiune si pentru viitorul nostru ca stat national.
De asemenea este analizat cadrul international complex in care s-au luat hotararile de Unire de la Chisinau, Cernauti si Alba-Iulia.
Ultimul capitol (&bdquo
Unificarea bisericeasca – factor de intarire a unitatii politice a statului roman”) analizeaza evenimentele legate de stabilirea unei organizari unitare a Bisericii Ortodoxe in Romania dupa Unire, intrucat fiecare provincie istorica unita cu Tara avea propria ei organizare bisericeasca.[...] Pentru realizarea lu.
Sunt prezentate conditiile interne din fiecare provincie istorica romaneasca in care s-au luat hotararile de unire, rolul Bisericii si al clerului in unire, implicarea lui in evenimentele din martie 1918 din Basarabia, din noiembrie din Bucovina si din Decembrie din Transilvania.
Evenimentelor din anul 1918, care au dus la realizarea Marii Uniri, le este rezervat capitolul al IV-lea, intitulat &bdquo
Biserica si Marea Unire din 1918”.
Totodata este prezentata situatia Bisericii romanesti si a slujitorilor ei in Transilvania si Banat, in Basarabia si Bucovina, suferintele indurate, dar si amplificarea sentimentului national in randul romanilor si organizarea luptei pentru unitate nationala. [...]In capitolul al III-lea, intitulat &bdquo
Biserica in slujba ideii nationale in anii primului razboi mondial (1914-1918)”, este prezentata contributia Bisericii si a slujitorilor ei din Vechiul Regat pe campul de lupta si in serviciul sanitar al armatei romane, suferintele indurate de preoti si slujitori ai Bisericii pe teritoriul vremelnic ocupat (ucisi, deportati, arestati, inchisi, maltratati, refugiati, etc.), jaful militarilor puterilor ocupante asupra bunurilor si odoarelor bisericesti, ajutorul acordat populatiei de serviciul religios al armatei, etc. [...]Capitolul al II-lea al lucrarii (&bdquo
Contributia Bisericii din provinciile istorice romanesti aflate sub stapanire straina la promovarea ideii nationale, pana la 1914”) prezinta lupta Bisericilor romanesti din Transilvania (Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica), din Basarabia (Biserica Ortodoxa) si din Bucovina (Biserica Ortodoxa).
Am aratat ca Biserica Ortodoxa din Romania este o Biserica indigena, cu genealogia si caracterul ei consacrat de o traditie specifica.
Consideratii generale”) am cautat sa evidentiez diverse opinii privind rAportul dintre Biserica Ortodoxa si poporul roman.
In primul capitol al lucrarii (&bdquo
Biserica Ortodoxa si romanitatea.
Iar Nicolae Iorga, cu inegalabila sa forta de patrundere, a apreciat ca cele doua mari etape, in care poporul roman si-a realizat si si-a desavarsit unitatea - 1859 si 1918 - au marcat „consacrarea in domeniul realitatii a unei stari de constiinta care a existat intotdeauna, de la originea insasi a neamului nostru”.
Vasile Goldis, unul dintre militantii pentru unificarea statala deplina, afirma: &bdquo
Romania Mare nu este creatia partidelor politice sau a armatei, ci a evolutiei istorice, ce nu poate fi oprita de nici o forta umana”.
Aceasta a dat acestor hotarari un caracter cvasi-plebiscitar.
Infaptuitorul Marii Uniri din 1918 a fost poporul roman, in intregimea sa. [...] Hotararile de Unire din 1918 au fost luate in cadrul unor organisme larg reprezentative, constituite pe baze general-democratice. [...] Anul 1918 a reprezentat in istoria poporului nostru anul marilor sale realizari pe taram national, incununarea victorioasa a unui lung sir de asteptari si de renuntari, de lupte si de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal: desavarsirea statului national unitar.
Am dorit ca prin demersul meu anumite aspecte ale acestui subiect sa fie analizate, clarificate si prezentate intr-o forma care sa intregeasca cunoasterea rolului jucat de Biserica Romana - Ortodoxa si Greco-Catolica – la marele act national din 1 Decembrie 1918.
Subiectul ales spre a fi tratat, dedicat contributiei factorului bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifica cu prisosinta pentru ceea ce a reprezentat unirea din 1918 pentru istoria noastra ca natiune si pentru viitorul nostru ca stat national
