Nesfarsite metamorfoze ale iubiriiCate feluri are dragostea?, ne putem intreba, pe buna dreptate, atunci cand ne desfatam citind poezie erotica.
O senzualitate discreta, sfioasa, nu lipseste, pentru ca Sabina Lisievici isi asuma calineriile, mofturile, melodramatismul, crizele, asteptarile, sovaielile, ispitirile, voluptatile, deznadejdile tuturor femeilor.
Cu toate reiterarile, cu toata intensitatea starilor, poezia este senina, confesiva, sentimentele fiind proiectate in peisaj, in anotimpuri, in nisipul si valurile marii,....
Femeia insa se dovedeste posesiva, vrea exclusivitate, suprematie: „Cand ma vei vedea/ Purtand pulovere largi si lungi/ Prin casa/ Sa stii ca atunci mi-e cel mai iarna/ De tine./ Ma strangi si ma indesi/ In cosciugul acela de metal/ Ce ti-l numesti inima/ Pentru mine teritoriul ala sec/ E declarat cucerit si invins/ Nu mai am ce sa-ti mai iau/ Ai ochii avizi si goi/ Barba lunga sa-ti mormai/ Blestemele in ea,/ Pe tine nu te mai scapa/ Nici moartea de amintirea mea.” (Frig).
Iubirea se intampla fie prin trairea intensa a clipei, fie in amintirile fericite, recrudescente.
Inceputurile sunt infocate, iar sfarsiturile au aspect hibernal.
Chiar iubirea urmeaza cai umblate de cand lumea.
Chiar timpul incremeneste: „A incetat sa mai bata./ Sunt prinsa intre ultimul sarut si sunetul/ Usii scartaind a inchis.” (Ceasul).
Poeta nu detine o reteta de viata, pluteste intr-o deriva existentiala, accepta ideea ca existenta este desertaciune, iluzie, supusa unei eterne reintoarceri.
Elegia despartirii provoca suferinte launtrice, regrete de nesters.
Cand este fericita, sufletul sau este invadat de fragranta, de zambile si de „Pomi inmuiati in flori/ De zarzar” (Primavara).
Iubita este ingrijorata si de nestatornicia soartei: „O femeie indragostita/ Isi poarta fricile/ In san, in pantec/ Pe brate.../ Aievea.” (Fobie).
Altadata, pentru ca sunt preferate atitudinile contradictorii, ferme, poeta pretinde o schimbare totala, o renovare: „Aduna toate gloantele razboaielor/ Si topeste-le intr-o/ Forma de inima/ Pe care arunc-o in/ Golul asta de piept./ Iar cea pe care abia ai smuls-o,/ Da-o unui caine flamand/ De pe strada ta/ Fara felinare/ E second-hand!” (Second Hand).
Ea insasi enigmatica, indefinibila, poate reprima excesele, prin tentatia de a armoniza/ umaniza partenerii: „Tu nu o sa ma iubesti niciodata/ Cu euforia amantilor/ Din primele nopti cu sotiile altora./ Tu ma vei iubi cuminte, curat/ Pe aceeasi linie melodica simpla,/ Fara ovatii la scene deschise./ Ma vei iubi asa,/ Pana cand ochii tai/ Nu vor mai licari la ideea/ De cat de salbatic/ M-ai fi putut iubi.” (N-o sa ma iubesti).
Cum stim, dragostea este asimilata misterului feminin.
Oscileaza intre un iubit real si altul imaginar, ideal.
Este si patetica, si ironica, si tandra, si deceptionata, si efuziva.
Barbatii sunt, este adevarat, mai profunzi, mai statornici, dar mai limitati, desi modelul mitic al seducatorului este unul masculin, Don Juan, avand si o varianta cu biografie reala, Casanova.
Absorbita de un vartej al sentimentelor, recurgand la un imaginar bogat, Sabina Lisievici scrie poezia jocului iubirii, a trairilor si a pozelor, a stringentei si a capriciilor.
De zeci de ori mai multe decat numarul femeilor din toate timpurile, pentru ca fiecare dintre acestea iubeste altfel si in varietati multiple.
Nesfarsite metamorfoze ale iubiriiCate feluri are dragostea?, ne putem intreba, pe buna dreptate, atunci cand ne desfatam citind poezie erotica
