"O mai vad si azi pe Goliarda urcand dimineata scarile mansardei cu un ibric de ceai si nelipsitele ei tigari, imi amintesc perfect cum cobora cateva ceasuri mai tarziu intr-o stare de jale fericita, uneori chiar plangea incetisor.
Goliarda nu se recunostea prea mult in Modesta - la urma urmei, Arta bucuriei nu e un roman autobiografic -, raspundea usor tulburata ca Modesta e mai buna decat ea, semn ca Modesta poate fi chiar ea, dar amestecata si cu Beatrice, Carlo, Bambù, Nina, Mattia si chiar cu bunica Gaia." - Angelo Pelleegrino.
Care erau in buna parte ea insasi, cu intamplari ce apartinusera altora.
Parea ca iese lent la lumina dintr-un put abisal, in fundul caruia vietuia colonia ei de fantome, numeroasele personaje ale acestui roman. "O mai vad si azi pe Goliarda urcand dimineata scarile mansardei cu un ibric de ceai si nelipsitele ei tigari, imi amintesc perfect cum cobora cateva ceasuri mai tarziu intr-o stare de jale fericita, uneori chiar plangea incetisor
