„Digital art si poezie: nimic mai firesc, s-ar spune, in acest univers al sincretismelor, al dedublarilor comunicative, al multiplicarilor, al domniei lui pluri.
El imi pare a fi elementul turbo-dinamic – contorsionat, exploziv si ingaduitor – al unei fericite intilniri a artelor.” (Mircea Mihaies).
Adica a artei deschiderilor spre incaperi vide, a sugestiilor rapid reprimate, a semnificatiilor metamorfozate in opusul lor, a rasturnarilor vijelioase de sensuri (dar si de tehnici compozitionale).
Dac-ar fi sa numesc metafora unificatoare a acestei carti sarbatoresti, cred ca as vorbi despre o ispita a palimpsestului deturnat.
Pe de alta parte, poemele lui Robert Serban: inselator confesive, fals retractile si provocator asertive...
Ele isi au propria poveste si propriile instrumente narative.
Intr-un crescendo, imaginile devin din ce in ce mai consistente, mai conturate, mai agresive – mai narative chiar.
Pe de o parte, lucrarile lui Pavel Veres: efigii ale transparentei, ale semitonului, ale sugestiei, umbrei, fragilitatii.
Si totusi, puse laolalta (nu in paralel, nu in confruntare, nu in contrast sau oglindire, ci contopite), cele doua sfere au o concretete si o stranietate pline de fervoare. „Digital art si poezie: nimic mai firesc, s-ar spune, in acest univers al sincretismelor, al dedublarilor comunicative, al multiplicarilor, al domniei lui pluri
