In acest „autoportret” imi pun, mai explicit, o problema mai veche.
Octavian PALER.
Nu pot sa scriu daca nu ma descriu.
Fiind un introvertit, nu am cum sa scap de „eu”.
In rest, explicatia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simpla.
M-am inselat, oare, crezind ca destinul este, in buna masura, o consecinta a caracterului nostru? E adevarat ca ereditatea a jucat rolul de ursitoare si ca defectele mele au facut restul? In fine, e gresita sau nu convingerea mea ca destinul nu e ocult si tenebros, ci actioneaza la vedere prin amanunte de o teribila banalitate, perfect anodine, carora nu le-am dat importanta cuvenita? Am incercat un raspuns, folosindu-ma de intimplari imprastiate...
Dar daca vad in urma mea, cum inclin sa vad, «un destin», ma lovesc de alte intrebari.
Poate doar faptul ca am trait usor somnambulic, intre realitate si vis, sa fie interesant.
Ce am in urma mea? O biografie? Sau un destin? Biografia mea n-are nimic spectaculos.
In acest „autoportret” imi pun, mai explicit, o problema mai veche
