In acest «autoportret» imi pun, mai explicit, o problema mai veche. - Octavian Paler .
Nu pot sa scriu daca nu ma descriu.
Fiind un introvertit, nu am cum sa scap de «eu».
In rest, explicatia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simpla.
Dar daca vad in urma mea, cum inclin sa vad, «un destin», ma lovesc de alte intrebari.
M-am inselat, oare, crezand ca destinul este, in buna masura, o consecinta a caracterului nostru? E adevarat ca ereditatea a jucat rolul de ursitoare si ca defectele mele au facut restul? In fine, e gresita sau nu convingerea mea ca destinul nu e ocult si tenebros, ci actioneaza la vedere prin amanunte de o teribila banalitate, perfect anodine, carora nu le-am dat importanta cuvenita? Am incercat un raspuns, folosindu-ma de intamplari imprastiate...
Poate doar faptul ca am trait usor somnambulic, intre realitate si vis, sa fie interesant.
Ce am in urma mea? O biografie? Sau un destin? Biografia mea n-are nimic spectaculos.
In acest «autoportret» imi pun, mai explicit, o problema mai veche
