Anatomia diafragmei, precum si patologia sa, este departe de a-si fi „spus ultimul cuvant”.
Autorul.
Totusi, stradania a existat si durata preocuparilor fata de subiect a depasit 45 de ani.
Imensa cantitte de informatii care sta la dispozitie azi este greu sau imposibil de sistematizat si inclus intr-o publicatie, cum este cea de fata.
Unele informatii nu doar completeaza, ci chiar modifica radical unele conceptii care existau inainte de 1990 privind anatomia si biologia dezvoltarii diafragmei.
Aceasta editie noua, privind diafragma toracoabdominala, contine, fata de Anatomia clinica a diafragmei, editia 1990, pe langa un numar mai mare de pagini, o serie de ajustari si completari, care se impun ca rezultat al progreselor imense realizate in multe domenii ale biologiei, medicinei si tehnologiei. are doua cauze: ignoranta unora si lipsa de "productivitate" a anatomistilor, scuzabila pana la un punct (posibilitati materiale reduse, timp disponibil insuficient pentru cercetare si chiar un nivel scazut de pregatire ale unora).
Atitudinea unor "specialisti" de subevaluare a anatomiei necesare pentru studenti sau a celei pentru imagisti, chirurgi etc.
Anatomia, una dintre cele mai vechi (nu invechita!) ramuri ale medicinii, ramane baza studierii acesteia si constituie sursa de inspiratie si perfectionare pentru specialisti, cu conditia sa fie permanent completata si revizuita, fara teama anatomistilor ca nu se mai poate adauga nimic nou. aduc o noua lumina asupra cauzalitatii formelor si structurilor studiate si pot reprezenta, uneori, cheia unor procedee operatorii salutare.
Incadrarea notiunilor dobandite intre cele de biologie a dezvoltarii, genetica, biomecanica etc.
Studiile anatomice, pe arii topografice restranse, pe un numar cat mai mare de cazuri (pentru variante), cu notarea unor parametri ai intregului corp (sex, varsta, stare de nutritie, masuratori antropometrice etc.), pot aduce un aport informational, cerut de disciplinele cu ritm accelerat de progres (imagerie, chirurgie).
A completa unele cunostinte de anatomie, avand ca sursa pacientul, este o practica nu numai periculoasa, ci si una ce poate implica aspecte etice, mai ales in chirurgie.
Anatomia abordata clasic sau didactic poate avea aplicatii medicale cu rezultate destul de limitate, iar imagistica si chirurgia, care progreseaza in ritm atat de debordant, necesita deseori completari si precizari ale unor notiuni de anatomie, care ar trebui si acestea aduse la zi.
Anatomia diafragmei, precum si patologia sa, este departe de a-si fi „spus ultimul cuvant”
