Buhuta nu este foarte aventuros.
Buhuta poate e naiv si nestiutor (asta nu e o rusine), dar intamplarile prin care trece sunt un bun prilej pentru copii de a invata sa ramana mereu cu mintea treaza, sa puna intrebari, sa nu se teama de greseli si sa gandeasca pe cont propriu..
Ce-ar fi ca, macar pentru o clipa, sa gandim altfel despre lucrurile din jur pe care le consideram banale si arhicunoscute? Poate vom descoperi ceva nou sau poate nu vom descoperi nimic, ba chiar ne vom face de ras - insa nu asta e important.
Cum sa inviti iarna in casa? Cum sa nu-ti recunosti talpile ascunse sub patura? Cum sa alergi de la parter la etaj si invers, sperand sa fii peste tot simultan? Imaginarea unor situatii absurde si hilare este intotdeauna un bun mod de a pune in discutie felul in care vedem lumea.
Dar cum face asta? La prima vedere, Buhuta pare un personaj naiv si nu prea istet.
Iar luna se pare ca este foarte prietenoasa - se tine mereu dupa tine.
Iernii nu-i e frig afara? Poate ar vrea sa se incalzeasca putin in casa, la gura sobei - la urma urmei, ce se poate intampla? Sau: poti sa fii in doua locuri in acelasi timp, la parter si la etaj, de pilda? Ar fi foarte interesant - deci trebuie incercat.
E cumsecade si prietenos, iar intamplarile amuzante prin care trece in cele cinci povestiri din aceasta carte nu sunt decat ipostaze ale copilariei, cu naturaletea si disponibilitatea ei fara retinere de a pune orice intrebare.
Ii place sa stea mai mult la el acasa, ca oricarei bufnite.
Buhuta nu este foarte aventuros
