Am citit cu bucurie fiecare fraza – impecabil formulata – din romanul Emanuelei Iurkin. - Alexandru Cosmescu.
Prin atentia egala la peisajul interior si la detaliile afective ale sirului de situatii descrise, vocea, fara a inceta sa fie singulara, reuseste sa-i ofere cititorului doua posibilitati: a empatiza cu ea si a-i permite sa te consoleze.
Unul e tatal absent, facut prezent prin adresare – adresare ce ia forma romanului insusi, – iar celalalt e iubitul care, devenit absent, isi face simtita urma in insasi vocea si sensibilitatea povestitoarei.
Actiunea se desfasoara, de fapt, in mintea/sensibilitatea/fluxul experiential al unui eu narativ vulnerabil si lucid – perfect transparent siesi, in cele mai intime resorturi, fapt ce-l face, tocmai, neincrezator in ceea ce simte – care e un loc al deschiderii pline de dragoste spre alte doua personaje centrale, ambele masculine.
Ceea ce reuseste ea sa faca in acest text e visul oricarui autenticist: suprapunerea maxima dintre discurs si traire.
Am citit cu bucurie fiecare fraza – impecabil formulata – din romanul Emanuelei Iurkin
