Romanul Cainele iubirii e o poveste de familie neconventional spusa, despre o lume deopotriva dura, intunecata si plina de tandrete.
Am scris cartea aceasta cu teama ca, uneori, le-am lasat personajelor mele prea multa libertate, si cu nelinistea ca, alteori, le-am abandonat cand aveau mai mare nevoie..
Ce ne umanizeaza? Ce ne dezumanizeaza? Pana unde suntem noi insine? Fictiunea m-a ajutat intotdeauna sa decupez teritorii aparent nelocuibile, pentru ca lumile mele au granite fine, permeabile, usor de strapuns.
Am vrut sa disting fetele colective ale vinovatiei, chipurile individuale ale marturisirii, mecanismele prin care, impreuna, devenim o infatisare, o imagine.
Despre cicatricele care nu se vindeca, istoria in care suntem aruncati si careia nu vrem sa-i apartinem, boala careia nici ei nu vrem sa-i apartinem.
Privita prin ochii copilului-narator, existenta cenusie dintr-un oras de provincie comunist, candva la sfarsitul anilor ’70, capata dimensiuni fabuloase: un tata ofiter, autarhic si inchis in sine, a carui boala il reduce treptat la stadiul de invalid, o mama puternica, in ciuda fragilitatii ei fizice, o istorie complicata de familie, care il are in centru pe bunicul patern, sunt elementele povestii.„La inceput a fost o fotografie gasita intamplator, care m-a facut sa scriu despre ce ma framanta.
Romanul Cainele iubirii e o poveste de familie neconventional spusa, despre o lume deopotriva dura, intunecata si plina de tandrete
