El a intrat in dimineata aceea in camera, cand venise de la Aiud. - Dumitru Horia Ionescu.
Chiar daca ma vedeam des cu tatal meu, bunicul mi-a fost si tata, si bunic.
Intre noi a fost o legatura foarte frumoasa, legata si de faptul ca mie imi lipsea un tata, fiindca ai mei se despartisera.
Si imi pare foarte bine ca a fost asa.
Am fost un fel de terapie.
Evident, nu am fost niciodata la nivelul lui, si nu am nicio problema din acest motiv, dar stiu ca am un mare merit, indirect si involuntar: l-am ajutat mult sa-si revina dupa inchisoare.
Cum am mai spus, m-a ajutat mult prietenia cu el, dar cred ca pentru el legatura lui cu mine a fost inca si mai importanta si l-a ajutat sa se refaca dupa detentie.
Si mi s-a explicat ca e, intr-adevar, tata mare, care acum s-a intors din "delegatie" - fiindca asta era, stiam ca el era in delegatie si era o delegatie care tinea ceva timp.
Erau numai fotografii cu el tanar, dar acum el arata mult mai batran...
Zic: "Nu, tata mare este aici in fotografiile acestea!".
Si mi-a spus: "Buna dimineata, Dumitras, ce faci? Eu sunt tata mare".
Aveam vreo patru ani.
Era foarte frumos, soarele batea foarte frumos acolo, in dormitorul din Calea Mosilor, si ne-am imprietenit imediat.
Era o dimineata de iarna foarte insorita.
El a intrat in dimineata aceea in camera, cand venise de la Aiud
