Prin aparitia primului sau roman, Cartea nuntii, in 1933, George Calinescu a anulat ideea lansata de Titu Maiorescu (1886) ca un critic literar este incapabil sa scrie proza de fictiune, domeniu pe care el l-a abordat, asa cum marturiseste, din cel putin doua motive: „pe de o parte de a ma recrea, pe de alta de a face un exercitiu minor in vederea unei planuite opere epice”.
Se poate afirma ca romanul Cartea nuntii are caracter autobiografic, intalnirea tanarului doctor in litere, Jim, cu domnisoara Vera se aseamana cu ceea ce relata sotia scriitorului, doamna Alice Vera Calinescu, despre prima sa intalnire cu viitorul sot: „Desigur ca profesorul din fata mea nu se gandise - atunci cand, vazandu-ma cu un numar al revistei «Bilete de papagal», m-a intrebat daca citesc mult - ca voi raspunde, gatuita de emotie, ca la scoala, afirmativ, si nici ca ma voi ridica in picioare si voi incepe sa recit Scrisoarea III, cand a vrut sa afle daca stiu ceva versuri” (interviu acordat revistei „Romania literara”, 1975).
Criticul literar Dumitru Micu apreciaza ca in aceasta proza de fictiune, Calinescu „se autoportretizeaza si zugraveste ambianta familiala dintr-un mediu mic-burghez analog celui in care el insusi isi traise adolescenta”.
Titlul, Cartea nuntii, defineste latura lirica a romanului, care are ca tema centrala eternul sentiment de iubire ce se manifesta reciproc intre tanarul proaspat doctor in litere, Jim Marinescu si absolventa de liceu Vera Policrat si care se implineste prin casatorie.
Nu in ultimul rand, Cartea reliefeaza, prin contrast, societatea moderna, in plin proces de civilizare care invinge definitiv colectia de babe decrepite (ramolite) si fete batrane sterile din „casa cu molii”, care reprezinta familia ciudata, tributara unor dogme nefericite..
De altfel, Nicolae Manolescu socoteste ca aceasta creatie este un roman „al educatiei sentimentale”.
Tema romanului ilustreaza, in principal implinirea in plan erotic a cuplului Jim Marinescu si Vera Policrat, apoi o radiografie a scolii romanesti in perioada interbelica, in care accentul cade pe relatia profesor-elev.
In fond, primul roman calinescian reitereaza eterna poveste de dragoste dintre doi tineri, care poate simboliza, prin opozitie cu esecul erotic al matusilor celibatare, o izbanda a schimbarilor innoitoare in evolutia societatii.
Prin aparitia primului sau roman, Cartea nuntii, in 1933, George Calinescu a anulat ideea lansata de Titu Maiorescu (1886) ca un critic literar este incapabil sa scrie proza de fictiune, domeniu pe care el l-a abordat, asa cum marturiseste, din cel putin doua motive: „pe de o parte de a ma recrea, pe de alta de a face un exercitiu minor in vederea unei planuite opere epice”.
Se poate afirma ca romanul Cartea nuntii are caracter autobiografic, intalnirea tanarului doctor in litere, Jim, cu domnisoara Vera se aseamana cu ceea ce relata sotia scriitorului, doamna Alice Vera Calinescu, despre prima sa intalnire cu viitorul sot: „Desigur ca profesorul din fata mea nu se gandise - atunci cand, vazandu-ma cu un numar al revistei «Bilete de papagal», m-a intrebat daca citesc mult - ca voi raspunde, gatuita de emotie, ca la scoala, afirmativ, si nici ca ma voi ridica in picioare si voi incepe sa recit Scrisoarea III, cand a vrut sa afle daca stiu ceva versuri” (interviu acordat revistei „Romania literara”, 1975).
Criticul literar Dumitru Micu apreciaza ca in aceasta proza de fictiune, Calinescu „se autoportretizeaza si zugraveste ambianta familiala dintr-un mediu mic-burghez analog celui in care el insusi isi traise adolescenta”.
Titlul, Cartea nuntii, defineste latura lirica a romanului, care are ca tema centrala eternul sentiment de iubire ce se manifesta reciproc intre tanarul proaspat doctor in litere, Jim Marinescu si absolventa de liceu Vera Policrat si care se implineste prin casatorie
