Iata ca admiratorilor Cartii soaptelor, care asteptau un nou roman, Varujan Vosganian le face un dar surprinzator: un volum de poezii.
In acest peisaj adesea inselator, Varujan Vosganian este cu adevarat un poet care nu ignora \'de ce-ul lumii\', pentru a sari direct la \'cum....
Lepadindu-si straiele publice, Varujan Vosganian este un poet tulburator: \'Imi ingrop fata in palme, inmormintarea/ cea de toate zilele\'.&\' (Gabriela Gheorghisor) \'A devenit tot mai dificil de distins poezia autentica de cea \'facuta\', altfel decit supunind textele la proba timpului si a relecturii.
Aici, in poezie, prefer vocea autoironica sau obosit-emotionata a insinguratului care vorbeste cu zidul, cu mama sau cu Dumnezeu.
Vocea autorului Cartii soaptelor ramine insa inconfundabila: cind muzical-armonioasa, de frac si joben, ca pentru o scena de opera, cind blinda si sapientiala, de intelept stravechi, soptindu-le neofitilor strinsi in jurul focului.
Prin Cartea de fata, Varujan Vosganian atinge, ca poet, masura prozatorului ce-a dat magnificul roman Cartea soaptelor, care i-a adus atita faima, pina in pragul Premiului Nobel.&\' (Marian Draghici) \'Varujan Vosganian scrie o poezie a temelor \'mari\': relatia cu divinitatea, cu neamul sau (armenesc), cu istoria, cu iubirea, cu moartea.
Sigur i-ar fi placut si lui Mircea Ciobanu, dascalul intru poezie al autorului, al carui duh al marii poezii se resimte, insa fara nimic epigonic; spun asta anume pentru a indica radacina metafizica, cea mai nobila in viziunea mea, de unde urca Varujan Vosganian ca poet intre virfurile liricii contemporane, exprimind ca nimeni altul conditia tragica a generatiei noastre. \'Un volum cum n-am citit de mult.
Dincolo de spatiul public cu care ne-a obisnuit pina acum, Varujan Vosganian ne propune, prin acest nou volum, o incursiune tulburatoare in spatiul intim al poeziei sale.
Cineva, intr-o alta lume, continua sa-l traiasca ori sa-l scrie pentru noi.&\' Potrivit comentatorilor sai de pina acum, Cartea poemelor mele nescrise este, prin tinuta sa ideatica si stilistica, un volum de exceptie.
Asta inseamna ca destinul trebuie asumat fara incetare, dar ca nu traim niciodata de ajuns pentru a-l duce pina la capat.
In Cartea poemelor mele nescrise, eu sint mai ales ceea ce nu am putut implini.
Cum se poate, asadar, povesti viata unui poet, lasind la o parte orice altceva stim despre el, si recompunind-o din versurile sale? Cartea poemelor mele nescrise este, in ce ma priveste, o incercare de acest fel.
O spovedanie fara cuminecatura, caci poetul nu primeste nimic in schimb si nu poate fi iertat pentru darurile sale.
Ea este o arta a sinceritatii, o continua marturisire.
Ne-o spune autorul insusi: \'Poezia se scrie la persoana I.
Dar evoca, in acelasi timp, conditia poetului intr-o lume lipsita de autenticitate.
Cartea poemelor mele nescrise ne vorbeste despre generatia trista a copiilor nascuti dupa razboi si careia evenimentele din 1989 nu i-au atenuat dimensiunea tragica.
Si, totusi, nu atit de surprinzator daca avem in vedere ca noua Carte a poemelor mele nescrise este o meditatie asupra acelorasi teme profunde ale conditiei umane: nasterea si moartea, iubirea si melancolia, relatia cu divinitatea si cu istoria.
Iata ca admiratorilor Cartii soaptelor, care asteptau un nou roman, Varujan Vosganian le face un dar surprinzator: un volum de poezii
