Cartea-Sfinx si deriva hermetica.
Ca orice cititor / critic ce nu-si apartine siesi, ci Textului, adica este dependent in mod necesar de Cartea Lumii, visez la o Bibliocratie activa si eficienta! -Petre Isachi.
Se stie, critica este o fictiune a fictiunii, in care orice lucru poate sa trimita la Marele Text al Literaturii si al Bibliopolisului, intr-o deriva hermetica (im)previzibila, daca avem in vedere existenta unui Dumnezeu.
Lumea configurata si interpretata e doar aparenta, cuvant, fenomen, simbol, semn, mit, ce nu are si nu poate sa aiba o semnificatie sau o natura obiectiva.
Augusta minciuna a criticii / literaturii poate fi potentata semiotic, de interpret, cu si fara intentionalitate.
Cititorul, tiranul nostru absolut, va trebui sa tina cont in perceptia din perspectiva semiotica a cartii, de definitia aparent paradoxala, data de Umberto Eco, semioticii: "disciplina care studiaza tot ceea ce poate fi folosit pentru a minti".
Limitele interpretarii semiotice sunt date de ceea ce numim semn - diadic sau triadic -, adica orice lucru ce poate deveni semnificant pentru altceva.
Interpretarea semiotica nu exclude principiile logice, din judecatile critice, ci doar adauga deductiei si inductiei, abductia.
Alternative critice In demersul configurarilor critice asupra Operelor unor scriitori de referinta, am folosit doua modele de interpretare: modelul rationalist ce are la baza principiul identitatii (A=A), principiul non-contradictiei (imposibil ca ceva sa fie A si sa nu fie A in acelasi timp) si principiul tertului exclus (A este ori adevarat, ori fals), cu urmatoarele trasaturi traditionale, liniaritatea, finitatea, irevesibilitatea si modelul semiozei hermetice care neaga programatic cele trei principii: identitatii, non-contradictiei si tertului exclus.
Cartea-Sfinx si deriva hermetica
