"In carticelele varstelor fragede, Constanta Buzea stie - dintr-o dubla intuitie, de poeta si de mama - ca universul exista in masura in care limba da nume la ceea ce simturile tale percep confuz.
Copilul, camp manos sub cuvintele-ploi, isi locuieste limba in starea de veghe intretinuta de poezie, de literatura."Irina PetrasCuprinsAmintire/ Ti-am dat branci, tine-te bine/ Tacutul si limbutul/ Matusile si unchii tineri/ Iarna cainii n-o mananca/ Saculet, desaga, sac/ Reteta pentru Petrica/ Bostanele si tartacuta/ De-a puspaspasul/ Sa existe tot ce vrei/ Un prieten bufnicior/ Polul Sud si Polul Nord/ Sa ploua fara stropi/ Portret de caine/ Un popandau ziceam ca-i plopandau/ Lift pentru tancoprintesa/ Rasfatarnicul/ Zgomotocicleta/ Asta, aia, spune oaia/ Uite stiuca, uite-i dintii/ Poveste.
Acum incepe vremea basmelor, a proverbelor, a zicatorilor, a jocurilor de cuvinte dezlantuite cu libertatea celui care stie deja sa le stapaneasca. (...)Carticica de sase ani e gata sa se desparta de prima copilarie: "Cand am fost copil, candva,/ Cand am fost nu-i prea de mult,/ Imi placea, o, ce-mi placea,/ Sa tac malc si sa ascult.// Eu eram cum e pamantul/ care-asteapta ploi-cuvinte,/ Eu eram pamant cuminte,/ Care vrea cuvinte-ploi".
A vorbi inseamna a trai, a fi viu, in miscare, in progres - adica, neterminat, dar cu toate valentele desavarsirii in actiune.
Numind, schitam un pas inspre realitate.
Cand gandirea in sensul de orientare in lume intalneste vorbirea, copilul descopera ca orice lucru are un nume, fie el si inventat ad-hoc.
Copilul deschide ochii intr-o lume deja organizata de limba comunitatii si deprinde, odata cu ea, si aceasta organizare.
Ca natura este decupata dupa liniile trasate de limba materna (vezi studiile unor Edward Sapir si Benjamin Lee Whorf). "In carticelele varstelor fragede, Constanta Buzea stie - dintr-o dubla intuitie, de poeta si de mama - ca universul exista in masura in care limba da nume la ceea ce simturile tale percep confuz
