William Blake , considerat acum ca unul dintre cele „sase genii ale lumii moderne“, „profet autoales al Angliei“ (Kathleen Raine), ne-a lasat multe intrebari, multe enigme invesmintate in strai alegoric, dar mai ales ne-a lasat mostenire - aproape ca un Brancusi, cu care imparte multe idei estetico-filosofice, dar intr-un alt registru - o prezenta profetica si proteica in lumea moderna si un corpus de texte care seamana cu un labirint imens si care emana nu doar multa durere si oroare in fata dramei caderii omului, ci si multa bucurie autentica in fata credintei nestramutate intr-un viitor al omenirii in care va invinge Ierusalimul, adica libertatea vesnica.
Schema ascensionala are deci functie soteriologica, fiindca a atinge cerul inseamna a deveni nemuritor, ceea ce Blake incearca sa realizeze pretutindeni in opera sa: sa il atraga pe cititor intr-o initiere de tip alchimic (omul ca mare artifex), samanic (omul in calitate de calator mental), cosmologic/ astrofizic (omul rational, ce masoara si astfel patrunde ratiunile adinci ale legitatilor cosmice), astropsihic (omul ca microcosm mental aflat in intercorelare profunda cu intreaga armonie cosmica), cosmosofic (omul ca descoperitor al intelepciunii cosmice), istoriosofic (omul ca descoperitor al intelepciunii istoriei) si psihosofic (omul ca poarta-prag spre intelegerea intelepciunii innascute ce exista in dinamismele-procesele vietii psihice integrale a omului insusi, cu toate caderile si urcusurile sale) prin care acesta sa dobindeasca accesulla sfera „Eternilor“ (Eternals)..
Toate simbolurile rituale sint mijloace de a atinge cerul.
De la statura sa de artist obscur, el a ajuns sa fie recunoscut azi ca unul dintre poetii majori ai romantismului, unul dintre cei mai originali creatori din intreaga istorie a literaturii engleze si universale.
William Blake , considerat acum ca unul dintre cele „sase genii ale lumii moderne“, „profet autoales al Angliei“ (Kathleen Raine), ne-a lasat multe intrebari, multe enigme invesmintate in strai alegoric, dar mai ales ne-a lasat mostenire - aproape ca un Brancusi, cu care imparte multe idei estetico-filosofice, dar intr-un alt registru - o prezenta profetica si proteica in lumea moderna si un corpus de texte care seamana cu un labirint imens si care emana nu doar multa durere si oroare in fata dramei caderii omului, ci si multa bucurie autentica in fata credintei nestramutate intr-un viitor al omenirii in care va invinge Ierusalimul, adica libertatea vesnica
