Raymond Carver spunea ca e posibil sa discuti despre lucruri obisnuite folosind un limbaj obisnuit, dar precis, si sa acorzi acestor obiecte, indiferent daca este vorba despre un scaun, o draperie, o furculita, o piatra sau cercelul unei femei, o putere magica uluitoare.
De fiecare data, Raymond Carver ne dezvaluie, cu usurinta si cu rafinament greu de egalat, fatetele ascunse ale unor vieti aparent banale, dind senzatia ca a reusit sa prinda in cuvinte esenta tainica a vietii insesi..
Alteori, se petrec momente de un dramatism rar, sporit de intimplari misterioase si sumbre.
Asistam, de pilda, la o intilnire intre doua perechi, dar in care intervin un paun tifnos si un mulaj dentar.
Astfel, aparenta banalitate a personajelor, a dialogurilor sau a situatiilor e permanent transformata intr-o senzatie de apasare, de stranietate sau chiar de fantastic.
Nicaieri nu e mai evidenta reusita metodei sale decit in povestirea „Catedrala”, care da si titlul volumului: un nevazator conduce mina celui ce poate vedea, amindoi schitind o Catedrala pe care primul n-o va zari niciodata.
Raymond Carver spunea ca e posibil sa discuti despre lucruri obisnuite folosind un limbaj obisnuit, dar precis, si sa acorzi acestor obiecte, indiferent daca este vorba despre un scaun, o draperie, o furculita, o piatra sau cercelul unei femei, o putere magica uluitoare
