„Asadar, ce-am facut? Am iubit apa, lumina, soarele, diminetile de vara, porturile, blandetea inserarilor pe coline si o multime de alte maruntisuri fara insemnatate, cum e acel maslin rotat din golful Fethiye, pe care inca mi-l amintesc, sau scara in albastru si alb, flancata de doua fantani, din satul nu mai stiu cum din Puglia. […].
Acesti D’Ormessoni, al caror nume ma laud ca-l port, sunt doar o picatura de apa in oceanul trecutului meu, un pumn de nisip pe o imensa plaja, multa vreme pustie, apoi supraaglomerata, incarcata cu personaje legendare, cu vilegiaturisti anonimi, cu turisti grabiti si cu plimbareti nauci. […]Singurul lucru clar, in toata povestea asta, este ca firul rosu al numelui D’Ormesson se pierde iute intr-un paienjenis de fire de toate culorile, intr-o padure ingrozitor de deasa de filiatii si de inrudiri, intr-un labirint de ascendente si de descendente, printre care se astern si se intretaie nenumarate bulevarde luminate orbitor, stradute intunecoase, carari pierdute, drumuri care converg, se despart si, uneori, merg paralel, pasaje, intersectii, bretele ocolitoare si subterane.
Iar cand n-o sa mai fiu pe aici, sa salutati lumea in locul meu, fiindca e cea mai grozava masina de varsat lacrimi de sange si de atins fericirea nebuna.
Sa va ganditi la mine din cand in cand.
Iertare.
Am facut greseli si nefacute.
Multumesc.
Am avut noroc.
Viata mi s-a parut minunata si convenabil de lunga.
Nu-mi pare rau ca am venit pe lume, nici ca va trebui sa plec inapoi spre ceva cu totul necunoscut, despre care, slava Domnului, nimeni n-a putut afla o iota. „Asadar, ce-am facut? Am iubit apa, lumina, soarele, diminetile de vara, porturile, blandetea inserarilor pe coline si o multime de alte maruntisuri fara insemnatate, cum e acel maslin rotat din golful Fethiye, pe care inca mi-l amintesc, sau scara in albastru si alb, flancata de doua fantani, din satul nu mai stiu cum din Puglia
