Nr. 2006 – „Premiul de Excelenţă" în Gala Antidrog acordat de Guvernul României pentru spectacolul „Hell".. 2004 – „Premiul pentru cel mai bun spectacol" pentru „Scaunele" acordat de Alliance Française, urmat de turneu în India în 8 oraşe. 2002 – „Premiul debut în proză" acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 2000 – Spectacolul „Călător în noapte" premiat la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo.
Dintre premiile obţinute amintim: 1995 – bursă de studii în literatura sanscrită, New Delhi – Sanskriti Kendra.
A regizat numeroase spectacole, printre care: Copilul divin după Pascal Bruckner, Scaunele după Eugene Ionesco, Dragostea durează 3 ani după Frederic Beigbeder, Hell după Lolita Pille, Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? după Horace Mccoy, Călătoria sau Pescăruşul Jonathan Livingstone după Richard Bach, Maitreyi după Mircea Eliade, Oscar şi Tanti Roz după Eric Emmanuel Schmitt.
O concluzie la 16 ani (1994 )
Dogmatica fericirii (1995)
Disperarea de a fi (1996)
De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997)
Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002).
A scris: Dragostea nu moare. În 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2006 iniţiază proiectul Teatrul Undercloud din Lăptăria lui Enache – Terasa „La Motoare".
D’AYA este un teatru profesionist, independent care colaborează atât cu actori tineri, cât şi cu nume mari ale scenei româneşti. În 2000 a înfiinţat Compania de Teatru D’AYA împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior şi Preşedintele Onorific al companiei.
Caragiale" – Bucureşti secţia teatrologie în 2000 şi secţia regie teatru în 2005.
A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.
L.
Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit." Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos.
Inima ta poate iubi tot ce doreşte.
Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber.
Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.
Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. „Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.
Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era...
Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele.
Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit.
După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic.
E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă.
Anulează toate aşteptările.
Verdictul medical are efect de dinamită.
După doi ani, îşi reface analizele.
Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. tot. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii...
Fără nicio explicaţie. de pagini: 256 Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă.
Nr
