Prins intre texte – intre intertextualitatea unei enigmatice arhive de manastiri si constructia propriei scriituri –, „scribul“ continua iluzia de a iesi din capcana literara, livrandu-ne, in acest nou volum, „Macondo-ul“ Diavolului argintiu dintr-o Hanovra medievala, de fapt intrand definitiv in labirintul unui hipertext, prin adaugarea biografiilor Bufonului Vraci, a Bastardului, a Papusii, a Invingatorului leului sau a contelui Lorenzzi.
Desigur, asa cum opineaza si Ioan Holban (Romania literara, 16/21 aprilie 2011), „Cei O Suta e, de pe acum, o mare izbanda a prozei noastre contemporane.“.
Intr-un stil care i-a adus definitiva consacrare – premiul Academiei Romane in 2010 –, Gheorghe Schwartz este acel neobosit „om de hartie“, care, potrivit inspiratului diagnostic pus de Ovidiu Pecican (Tribuna, septembrie 2008), se ambitioneaza sa faca „o profetie prin iscodirea trecutului, refacand firul prefirarii vietilor omenesti in insolitul si negura viitorului fiecarei clipe, ce se grabeste sa se eternizeze si sa se istoricizeze, descompunandu-se pana la irecognoscibilitate si devenind la fel de imprevizibila ca viitorul scrutat de Nostradamus“.
Prins intre texte – intre intertextualitatea unei enigmatice arhive de manastiri si constructia propriei scriituri –, „scribul“ continua iluzia de a iesi din capcana literara, livrandu-ne, in acest nou volum, „Macondo-ul“ Diavolului argintiu dintr-o Hanovra medievala, de fapt intrand definitiv in labirintul unui hipertext, prin adaugarea biografiilor Bufonului Vraci, a Bastardului, a Papusii, a Invingatorului leului sau a contelui Lorenzzi
