„Cele mai mici proze e o carte in care se aude intruna lipa-lipa, tars-tars si se merge mult, chiar si atunci cand nu se pleaca, in care se circula intruna, fie si pe loc.
Bianca Burta-Cernat.
O tensiune constanta strabate, pe dedesubt, ca un curent freatic, teritoriul Tarii Papucia.
Obiecte variate – de la papucii umili sau ustensilele de bucatarie la foaia de hartie care le consemneaza existenta «feminina» –, ca si locurile sau peisajele la fel de variate (casa bunicilor, strazile Parisului ori «marginea Bucurestiului cea veche») dau continut unor spatii «de trecere», unui prezent dens, dar si unui trecut invaluitor ca un parfum sau ca o sansoneta.
Totul e proaspat, inedit in Cele mai mici proze – o carte despre femei si despre universul lor.
E o «tara»– cu un relief si cu o atmosfera cu totul particulare.
Este aici o arta poetica, in care umorul ia in stapanire cea mai adanca amaraciune a unei lumi periferice, unde nu stii niciodata daca frunzele sunt afara, daca se vad pe geam ori s-au mutat deja inauntru, la fel ca vrabiile, muscatele, albinele, loboda sau gladiolele.“ Svetlana Carstean„Fiecare volum al Doinei Ioanid e un teritoriu inconfundabil, cu regulile lui de organizare si cu legile lui de existenta.
Uneori doar cu gandul, trimis inainte, inapoi, in toate directiile, intr-un autobuz londonez, intr-un aeroport indepartat, pana pe palier sau pana in beci, de unde sunt aduse muscatele. „Cele mai mici proze e o carte in care se aude intruna lipa-lipa, tars-tars si se merge mult, chiar si atunci cand nu se pleaca, in care se circula intruna, fie si pe loc
