Descoperit in manuscris de fiul romancierei, acest roman pune in scena un subiect predilect al operei lui Francoise Sagan – un paienjenis de tensiuni amoroase in sinul unei familii burgheze.
In 2010, in onoarea mamei sale, Denis Westhoff a infiintat Premiul Francoise Sagan..
Multe dintre romanele ei s-au bucurat de ecranizari celebre, cu distributii de exceptie.
S-a stins din viata in 2004.
In 1985 a fost recompensata cu Premiul Printul de Monaco pentru intreaga opera. (1959
Va place Brahms?, Polirom, 2015), Toxique (1964), Des bleus a l’ime (1972), Musiques de scenes (1981), Avec mon meilleur souvenir (1984), De guerre lasse (1985) si Sarah Bernhardt: Le rire incassable (1987).
A publicat peste 50 de titluri, romane, povestiri, piese de teatru, eseuri si memorii, dintre care amintim: Un certain sourire (1956), Dans un mois, dans un an (1957), Aimez-vous Brahms...
A dus o viata intensa, plina de succes, fiind considerata copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ’50-’60.
In schimb, chiar spiritul lui Sagan hoinareste pe aici, minat de un vadit entuziasm cu care dinamiteaza un munte de resentimente persistente si se desparte de toti (cu exceptia celor doi amanti nesiguri si puri), de sufletele lor jalnice, goale-golute, zgribulite si scaldate in ipocrizie.” (Le Parisien)Francoise Sagan (pseudonimul lui Francoise Quoirez, inspirat de numele printului de Sagan, un personaj al lui Proust) si-a facut debutul la nici 19 ani, cu romanul Bonjour tristesse (1954
Polirom, 2015, 2018), distins cu Premiul Criticii in acelasi an.
De aceea nu se observa nimic.
E o poveste formidabila, captivanta, abil (re)construita de fiul scriitoarei, Denis Westhoff, cu instrumentele delicate ale chirurgiei reparatorii.
Si tot aceasta carte ne strecoara citeva sfaturi bune: nu trebuie, ne dojeneste Sagan ca si cum ne-ar fi greu sa invatam odata lectia, nu trebuie «niciodata sa ii lasi pe ceilalti sa te uite sau sa te desconsidere».” (Le Monde)„Este extraordinar ca acest roman inedit al autoarei faimosului Bonjour tristesse a iesit din coma in care intrase la rindul sau [intocmai ca Ludovic Cresson, eroul cartii].
Si ne vorbeste despre disperare cu rafinamentul de care avem nevoie atunci cind ne afundam sa bem un coniac vechi intr-un fotoliu de piele ce ne cunoaste atit de bine, incit aproape ca putem sa disparem in el.
Inteligenta, umorul, eleganta cu care autoarea trece peste drame, toate acestea la un loc construiesc o experienta tipic saganesca din care nu lipseste nimic in acest roman bulversant.„Aceasta carte (…) raspunde nevoii noastre de poveste, ce nu ne da pace citeodata.
Cind mama acesteia soseste la resedinta lor de pe domeniul La Cressonnade, tinarul se indragosteste nebuneste de ea.
Ludovic Cresson, fiul unui industrias bogat, se reface dupa accidentul de masina provocat de sotia sa, Marie-Laure, „sofisticata, inculta”, o femeie care acum il trateaza ca pe un handicapat, indepartindu-l de ea.
Descoperit in manuscris de fiul romancierei, acest roman pune in scena un subiect predilect al operei lui Francoise Sagan – un paienjenis de tensiuni amoroase in sinul unei familii burgheze
