Calului isi afunda precaut copitele in zapada.
Il ridica apoi pe micutul pui de lup scandalagiu, ii netezi blana zburlita de pe ceafa si i se adresa lui Domir: - Hai!....
Calaretul isi scoase masca si si-o afunda intr-un buzunar al jachetei. - Ia-ti si bestia asta mica cu tine ca poate le aduce noroc celor ce vor pleca.
Hai o data! Si da-ti masca aia jos, ca sperii copiii! Cenusa aparu de sub masa, cascand si intinzandu-se, apoi se apuca sa-l maraie pe uriasul in blanuri cenusii.
Unde credeai? Spre campii, zapada incepe sa se inmoaie. - La vanatoare, se rasti Domir. - Unde pleaca? intreba Solo curios.
Astazi e ziua cand vanatorii-lup pleaca.
Vino cu mine! Parintele asteapta. - Te gasesc bine, frate Solo! latra Domir.
Masca neagra ii acoperea jumatatea de jos a fetei.
Cand barbosul Domir intra cu neschimbata expresie incruntata pe chip, Solo tocmai terminase cu imbracatul si echiparea.
Ceva ii nelinistea pe locuitorii pesterilor.
Cand somnul incepu sa-i dea iarasi tarcoale, ii atrasera atentia pasi ce treceau prin fata usii, pasi grabiti, insa niciunul nu se oprise sa-l anunte ce se intampla.
Il avea de prea mult timp si ii cunostea puterea mai mult decat ar fi putut spune cineva.
Nu-si aminti decat suierul acela sinistru, puternic si iritant, amestecat cu sentimente de disperare, speranta si victorie.
Incet, rascoli prin amintiri pentru a gasi momentul de cand il avea.
Pentru a se mai linisti, isi pipai manerul cutitului, iar apoi incepu sa-si inventarieze lucrurile si nu mica ii fu mirarea cand gasi intr-unul dintre buzunare micul fluier de lemn.
Dormise o perioada scurta, dar dupa ce se trezise, linistea profunda din acel loc strain, nu-l mai lasa sa-si inchida pleoapele.
Calaretul aprobase din cap, privindu-l la randul sau in ochi pe Domir.
Parintele ar fi dezamagit daca i-ai trada increderea”, zisese acesta. ”Esti un frate de-al nostru acum.
Uriasul ezitase un moment si il privise in ochi.
Domir i le daduse, prinse toate de centura de piele.
Armele ii fusesera inapoiate: cutitul, arcul si sagetile si toporul cu coada scurta.
Raspunsese ca nu e pregatit, ca are nevoie de liniste.
Fusese intrebat daca nu vrea sa doarma cu ceilalti frati ai sai de acum.
Dar nu mai aveau mult si urmau sa ajunga sus, sa-si gaseasca un adapost de viscolul care se intetea tot mai tare.
Fragment din roman:" Noaptea si-o petrecuse tot in grota aceea intunecata si rece, pe aceeasi masa de care fusese legat si invelit cu blana urat mirositoare, insa foarte calduroasa.
Limba rosie atarnata printre colti intr-o parte si respiratia aburinda erau semne ca mergeau de ceva vreme, iar urcusul nu fusese deloc usor printre cioturile innegrite si tufisurile scheletice si troienite.
Cainele ce ii urma era si mai mult pus la incercare, in unele locuri zapada fiind mai inalta decat el.
Mergeau incet cal si calaret, atenti la poteca ce si-o alegeau spre creasta, un drum periculos caci stratul de zapada proaspat cazut si destul de gros putea ascunde pericole.
Calului isi afunda precaut copitele in zapada
