„Eu traiesc scriind.
Si, cu o tristete in glas pe care nu o au decat cei care, condamnati la propria lor isprava, sunt invinsi de propria lor maretie, imi spune: «Dar sunt atat de batran, Gabriel, atat de batran!»“ (Gabriel LIICEANU).
Si, deodata, masca superbiei pe care o tinuse trei zile pe chip, masca celebritatii sigure de ea ii cade.
Cred ca aveti tot ce isi poate dori un om.» Si apoi ii spun ce mi-a trecut prin minte atunci cand l-am vazut la aeroport, povestea cu frumusetea zeului in crepuscul. «V-am privit in toate zilele astea.
Simt nevoia sa-i multumesc, altfel decat printr-o simpla formula, ca a venit.
Sta usor rasturnat pe spatarul scaunului, cu ochii inchisi, si tine in mana cupa evazata a paharului cu vin rosu.
E frumos, la cei 69 de ani ai sai.
Ma aflu in dreapta lui si il vad din profil.
Caci totul e determinat de pagina pe care o scriu, uneori cu imensa dificultate si, in zilele minunate, cu oarece usurinta.“ (Mario Vargas LLOSA)„Spectacolul sejurului lui Vargas Llosa la Bucuresti s-a terminat.
Am ajuns chiar sa am impresia ca tot ce fac nu are, in ultima instanta, alta ratiune de a fi decat propria-mi munca.
Munca imi ordoneaza tot ce mi se intampla, bune si rele, oamenii pe care ii cunosc, lucrurile pe care le vad, le citesc, le visez si, desigur, mi le imaginez.
Munca imi organizeaza viata, ma apara de frustrari, de esecuri, de obstacolele pe care le infruntam toti in viata de zi cu zi. „Eu traiesc scriind
