\'Liliana si-a crescut copiii singura, mama si tata la un loc; a varuit, a crapat lemne, a tencuit, a gatit mii de oale de mancare, a facut teme, a visat cu Vivaldi, a incercat sa traiasca normal.
Ai simtit vreodata cum se naruie lumea?“.
Trupul tau poate fi oriunde, in Italia, in ceturile Angliei, pe campiile Spaniei, mainile culeg sau sterg, spatele se incovoaie, dar, odata ce ti-ai lasat sufletul acasa, inauntru e moartea.
Viata emigrantului e o moarte lenta pe dinauntru.
In acel moment am murit pe dinauntru.
Sa-i pastrez pentru mai tarziu.
I-ai rugat vreodata si pe vii, si pe morti sa te ajute? Ai primit raspuns?“ \'Ii captam pe toti cu privirea.
Te zbati de toti peretii si cauti si strigi...
Depresia si parerea ca esti intr-un labirint fara iesire.
Victima.
Pentru oricine se plange de greul vietii.“ (Mihaela CARLAN) \'Un moment de slabiciune si devii prada.
Pentru cine sunt ciresele Lilianei?...
Cea mai buna dulceata din lume.
Dar femeii acesteia simple, calde, duioase i-a dat Dumnezeu pute¬rea si darul de-a povesti cu parfumul si gustul dulcetii de Cirese amare.
Nici prin gand nu-i trecea ca va ajunge sa se scrie pe sine, in propria ei carte.“ (Irina PACURARIU) \'Toata viata Lilianei e o durere si inima ei, o mare cireasa amara.
Cand a plecat era femeie de 30 si ceva de ani, care, in mica ei valiza, printre cateva haine de schimb, a luat si doua-trei carti de capatai sa-i tina de urat si de dor.
Atunci a inceput sa scrie si a descoperit ca astfel se curata, se elibereaza, are puterea de a da mai departe povestile ei sau ale altora.
N-a durat mult si a ajuns la marginea prapastiei.
Asa ca a ascultat de o prietena, a urcat in primul microbuz catre Roma si a ramas acolo.
Greu. \'Liliana si-a crescut copiii singura, mama si tata la un loc; a varuit, a crapat lemne, a tencuit, a gatit mii de oale de mancare, a facut teme, a visat cu Vivaldi, a incercat sa traiasca normal
