O splendida si captivanta repovestire a lumii, de la misteriosul big-bang, trecand prin filozofie, prin artele si stiintele care au fasonat omul tocmai pentru a-l face capabil de intrebari.
In 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluand fotoliul lui Jules Romains, dupa ce obtinuse, in 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l\'Empire..
Intre 1974 si 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro.
Nascut la 16 iunie 1925 la Paris, intr-o familie aristocratica, in care vederile de dreapta si de stanga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir François de Paule Le Fevre d\'Ormesson a studiat filozofia la ecole normale superieure.
Romancier, eseist si filozof, este adesea evocat ca eternul "fericit", gratie seninatatii sale indelung hranite cultural.
Si timpul, si istoria stateau de fapt ascunse dedesubtul eternitatii." - JEAN D\'ORMESSON Autor: Jean d\'Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane.
Dar in acel nimic era deja totul. […] Ciudat! Nu exista nimic.
Am fost pur si simplu multumit ca exist.
N-am plans din pricina vietii.
Pe unii chiar i-am iubit si a fost tare bine, chiar daca ei nu m-au iubit sau, ma rog, nu cat as fi vrut.
Dar mi-au fost dragi multi oameni.
Si de pisalogi moralizatori, iar printre ei se mai nimeresc uneori si tot felul de egoisti nesarati - eu le spun egoisti tuturor celor care nu se gandesc la mine.
E plin de imbecili.
pana atunci insa, traiesc.
O sa mor, bineinteles.
Nu ma plang.
M-am nascut.
Am avut noroc.
Imi place sa muncesc, ador sa stau degeaba, imi plac viteza si speranta, filmele de Lubitsch si Cukor, Cary Grant, Gene Tierney, Sigourney Weaver si Keira Knightley.
Imi plac cuvintele, ironia, imi place sa schiez primavara, iubesc curajul, falezele care coboara spre mare acoperite de maslini si de pini, admiratia, insolenta, carciumioarele din insule, contradictiile existentei.
Ma amuza lumea.
Am ras mult.
In hac valle rosarum.
In hac lacrimarum valle.
E deopotriva vale de lacrimi si vale de trandafiri.
Avem oroare s-o parasim.
Se mai intampla sa fie si incantatoare.
E scurta, dar tine mult. […] Viata e foarte vesela.
Punem intruna la cale tot felul de lucruri care ne scapa de sub control, mistere care ne depasesc.
Si stim cu atat mai putin, pentru ca istoria devine din ce in ce mai complexa si mai globalizata.
Nu stim tocmai bine ce facem.
Alegeri ambigue.
Avem judecati ezitante.
Suntem oricum asediati din toate partile de lume si de istorie.
Preceptele din Predica de pe Munte sunt poate valabile si in raport cu istoria: \'\'Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, dar v\'o spun Eu voua ca nici Solomon, in toata slava lui, nu s\'a imbracat ca unul din ei!\'\' Nu stim daca actiunea are vreun rost.
Intotdeauna m-a uimit exclamatia Terezei de Avila: \'\'Cu cate lacrimi nu se vor plati rugile implinite!\'\' Ca un ecou, Niels Bohr il sfatuia pe Einstein: \'\'Nu-i spune tu lui Dumnezeu ce trebuie sa faca.\'\' […] Dupa ce i-a auzit pe astronomi vorbind despre imensitatea Universului, Cioran s-a intrebat la ce bun sa se mai spele pe dinti.
Dar ce anume?" […] Nimic nu se invecineaza mai tare cu esecul decat succesul.
Sper inca sa gasesc altceva dincolo de lumea aceasta si dincolo de moarte.
Mi-am petrecut timpul si viata sperand mereu altceva.
Dar totdeauna am preferat viitorul.
I-a zis speranta.\'\' Am iubit mult trecutul.
Spumos si personal, atasant si erudit, eseul-poveste-roman scris de Jean d\'Ormesson parcurge usor marile carti ale lumii, printre ratacirile si bataliile ideilor, facand sa se roteasca totul in jurul aceleiasi intrebari: Exista Dumnezeu? "\'\'Dumnezeu i-a facut o sora amintirii, scrie Michelangelo.
O splendida si captivanta repovestire a lumii, de la misteriosul big-bang, trecand prin filozofie, prin artele si stiintele care au fasonat omul tocmai pentru a-l face capabil de intrebari
