„In umbra civilizatiei majore, inainte ca aceasta sa dispara la randul ei, cate alte culturi n-au pierit fara urma! Aceasta imensa drama e astazi traita de multi cu nespusa intensitate.
Dar pana cand? Ce ramane din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic si Peru? Si cum am putea avea asigurarea ca rasa noastra trufasa, care de veacuri isi intinde dominatia asupra neamurilor si lucrurilor toate, nu va cadea si ea, odata, in toropeala si apatie?“ - Neagu Djuvara.
Cei care astazi sunt privilegiati si apartin culturilor majore pot inca sa se legene in iluzia perenitatii lor.
In viata popoarelor, ca si in toata Creatiunea, ceea ce izbeste cel mai mult si scandalizeaza intr-adevar spiritul este risipa Naturii.
Toate sunt pierdute - pierdute pentru totdeauna si pentru toti.
Exista comori de intelepciune si poezie in cele mai mici idiomuri, ca si in conceptia despre lume a celui mai mic trib destinat disparitiei.
Cu fiecare cultura care moare, o floare unica se vestejeste pentru a nu mai renaste, o mireasma incomparabila se risipeste pentru totdeauna.
Trebuie sa apartii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar inainte de a inflori, pentru a intelege nesfarsita disperare a acelora care asista neputinciosi la disparitia inexorabila a celor mai pretioase valori ale lor. „In umbra civilizatiei majore, inainte ca aceasta sa dispara la randul ei, cate alte culturi n-au pierit fara urma! Aceasta imensa drama e astazi traita de multi cu nespusa intensitate
