Prin faptul, că, opunându-se parcă lui Leonardo da Vinci, "Cina cea de taină" de la Voroneţ nu-L pune pe Iisus, Dumnezeu, un om, în centrul compoziţiei, ci la marginea ei.
După opinia noastră, anume apariţia acestei întrebări uluitoare, oglindită şi în arhitectura sacră a primilor Basarabi şi Muşatini, a marcat devenirea modernă a poporului român.. Şi, cu certitudine, şi alţi câţiva oameni din mănăstirile şi curţile epocii lui Ştefan cel Mare.
Ce vede sau ştie Iisus, Cel de la marginea "Cinei cea de taină" de la Voroneţ, de are o privire atât de concentrată, atât de spiritualizată şi sacrificială? Nu ştim, dar un pictor român de pe la anii 1487-1497 şi-a pus această întrebare.
Iisus, dar şi Sfântul cel mai iubit, Ioan, înfipt cu degetele în haina lui Iisus, nu mai reprezintă aici echilibrul lumii create, ci, al acestei lumi şi a altceva, care e atât de cutremurător, atât de fantastic, atât de înfricoşător, că Ioan nici nu vrea să privească încolo, ci s-a agăţat cu toată furia cărnii de haina Mântuitorului şi priveşte în altă parte.
Prin faptul, că, opunându-se parcă lui Leonardo da Vinci, "Cina cea de taină" de la Voroneţ nu-L pune pe Iisus, Dumnezeu, un om, în centrul compoziţiei, ci la marginea ei
