De mai bine de un deceniu se vorbeste si se scrie insistent despre calitatea in educatie.
Multiplicarea procedurilor birocratice, nemaiintalnita in istoria scolii si a societatii, blocheaza nu doar calitatea reala a educatiei, ci si realizarea normala a educatiei insasi, in ceea ce reprezinta ea fundamental, esential, profund, general-uman....
De aici si paradoxul resimtit dramatic de practicienii educatiei – cresterea calitatii in educatie devine imposibila datorita supradimensionarii cerintelor cantitative impuse birocratic la toate nivelurile sistemului si ale procesului de invatamant.
Dar criteriul de evaluare lipseste, nu are consistenta sau este diluat sau deviat sub platforma unor directive de politica a educatiei sau a unor statistici care pot demonstra orice, oricand.
In numele ei sunt initiate proiecte, epuizate resurse, aduse argumente, lansate initiative care consemneaza „bune practici”, vizibile sau invizibile, nationale sau internationale etc.
De mai bine de un deceniu se vorbeste si se scrie insistent despre calitatea in educatie