E.
Nu voi spune asta niciodata..
Nu sunt eu acela care ar indrazni sa spuna: daca crezi in vesnicia sufletului, te inseli, esti un naiv.
Nu stiu.
Poate ca ne inselam si crezand ca murim cu totul. (...) Poate ca teama de moarte e si ea o eroare.
Nu stiu daca exista o inviere.
Eu nu stiu daca viata continua in vreun fel sau reincepe. dar sunt un crestin care se roaga si-l iubeste pe Dumnezeu si il iubeste pe Isus Cristos - Dumnezeu-Fiul - si un om care se roaga Sfantului Duh si lui Dumnezeu-Unul si Trei… asa cum sunt, am mari indoieli in ce priveste moartea.
Este soarta noastra si cat sunt eu de crestin…, prost crestin… nu sunt un bun crestin...
Din cauza asta moartea, pentru mine, e un lucru cumplit si detestabil, dar il recunosc, il constat.
Deci in sensul asta iubesc in multe feluri si sunt iubit asa cum sunt eu, acela care sunt.
Da, sa iubesti oameni care au trait, oameni de pe vremuri, creatii omenesti.
Vorbind de iubire in sensul cel mai larg, in care, de exemplu, e cuprinsa prietenia.
D.: Mie imi place viata ca sa muncesc, sa iubesc si sa fiu iubit.
Ma intreb daca exista, in fapt, o alta cale pentru un scriitor adevarat… P.
Continua sa scrie, are proiecte, scrisul ramane pentru el un mod de existenta.
Il va salva, oare, pana la sfarsit? Este intrebarea pe care si-o pune in mai multe randuri prozatorul si la care, in cele din urma, tot el va trebui sa raspunda… Nu si-a pierdut credinta in literatura.
Petru Dumitriu l-a aflat in exil pe Dumnezeu si Dumnezeu l-a salvat de cateva ori.
Intr-o lume, oricum, in care toate se amesteca si se complica. (…) „Pe ce lume sunt?“ se intreaba el.
Continua sa fie obsedat de imparatia frigului si, iata, imparatia il marginalizeaza.
S.: M-a interesat si continua sa ma intereseze destinul acestui mare scriitor care a parasit o literatura si isi gaseste greu locul in alta, pe masura talentului sau.
E
