Delia Oltea Rusu cucereste printr-o scriitura fluida, capabila sa patrunda in cele mai intime incaperi ale sufletului. - Eugenia Crainic.
Am convingerea ca Delia Oltea Rusu se va impune, in literatura, in special pentru maiestria cu care jongleaza printre sentimente, dar si printre epoci, lasand impresia unui calator vigilent, indarjit, capabil sa-si zgarie propria existenta pentru a ne face sa intelegem frumosul, uratul, iubirea, ura, gingasia, grotescul, in fond, viata.
Cumva, prin modul in care isi rascoleste propria viata, oferindu-ne bucati nemestecate din ea, ne expune unui fenomen ciudat; ne transforma in martorii unor stari, mai mult decat in cititorii unui roman.
In Copiii pierduti ai anilor rosii , Delia Oltea Rusu isi reconfirma starea de scriitoare.
Povestitoare innascuta, pare ca nu face niciun efort sa scrie; scrisul ii curge asemeni unei cascade, descriind sinuozitati discrete, fine, oferindu-i cititorului posibilitatea sa faca parte din poveste, sa se integreze, sa-si aminteasca propriile trairi, poate la fel de puternice, dar neexprimate.
A dovedit-o cu prisosinta in Sarme si portocali , romanul despre care n-as fi zis niciodata ca este „de debut”, judecand dupa maturitatea si talentul cu care autoarea si-a povestit zilele si noptile unui exil fabulos, incarcat de trairi si emotii nemaiintalnite.
Delia Oltea Rusu cucereste printr-o scriitura fluida, capabila sa patrunda in cele mai intime incaperi ale sufletului
