COPILA-STEA Calaway poarta rochii lungi si chimonouri, canta la ukulele, e vesela si ii place sa danseze.
Aceleasi patru silabe, aceleasi zece litere pe care le auzisem tot anul, dar, dintr-odata, mi s-a parut sunetul cel mai cristalin din lume..
Numele ei.
I-am auzit numele.
Luni de zile fusese peste tot, de data asta nu era niciunde.
Peste tot erau sute de elevi.
Masinile erau bagate in viteza.
Lumea urca in autobuze.
Am alergat afara.
M-am grabit pe coridoare.
Ea nu era.
Stiam doar ca nu putusem sa nu ma duc.
Habar n-aveam ce-as fi facut daca o vedeam.
Aveam fluturi in stomac.
Tremuram.
Aveam saisprezece ani, cate mii de zambete nu-mi fusesera adresate? Atunci de ce aveam impresia ca asta e primul? Dupa ore, pasii m-au dus spre clasa ei.
O bata de baseball ar fi putut sa ma loveasca mai tare ca zambetul acela.
Tot restul zilei am fost ametit.
Ne-am adunat lucrurile si am plecat.
Clopotelul a sunat. — E caraghioasa, atata tot. — E mega-indragostita. — Prostii, am spus. — E indragostita.
Kevin a dat din cap ranjind.
Apoi a plecat.
Zambetul ei a facut floarea sa paleasca. — Mersi de felicitare, i-am spus.
Am dat cu ochii de floarea tipatoare de pe geanta ei - parea pictata de mana - si in sfarsit i-am intalnit privirea.
Ma simteam greu, de parca m-as fi miscat in apa, de parca trebuia sa infrunt mult mai mult decat o fata de clasa a zecea cu nume ciudat.
Era prosteste, ce copilarie sa fiu inspaimantat de ea! Pana la urma, de ce ma temeam? M-am intors.
Trebuia sa ma intorc si sa vorbesc cu ea si am stiut ca nu va pleca pana n-o voi face.
Am stiut ce trebuie sa fac.
Primul gand a fost „Ce?" si dintr-odata am stiut. — Cu placere, am auzit-o spunand melodios.
Apoi ochii i s-au oprit, gura i s-a deschis intr-un zambet malitios si parca totul se oprise in afara de zanganitul tigailor de la bucatarie, iar ceafa mea ardea in flacari.
Vedeam cum ochii lui Kevin ii urmaresc miscarile, cum se maresc vazand ca se apropie.
Eram cu spatele la ea.
De data asta am stat nemiscat cand COPILA-STEA s-a indreptat spre masa mea in drum spre iesire.
Pauza de pranz.
Fragment din volumul "
Copila-Stea" de Jerry Spinelli: “Luni.
In scurt timp Copilei-Stea i se cere sa fie „normala“ – iar asta o poate distruge, pentru ca inseamna renuntarea la tot ce o face sa fie ea insasi.
Dar oamenii sunt schimbatori si capriciosi, iar cei ce ies din randul lumii nu sunt vazuti mereu cu ochi buni.
In primele saptamani, intreg liceul e fascinat de nonconformismul ei.
Mai toti colegii cred ca e venita de pe o alta planeta sau ca parintii ei sunt acrobati la circ.
COPILA-STEA Calaway poarta rochii lungi si chimonouri, canta la ukulele, e vesela si ii place sa danseze
