„Al treilea corifeu al poeziei anilor ’60-’70 – iar astazi, impotriva inertiilor criticii, lucrul acesta se vede tot mai bine – este, bulversand prejudecatile canonice, Nicolae Esinencu.
Poetul cultiva un fel de poetica procustiana, retezand violent excrescentele hidoase ale realului, celebrand acea forma a luciditatii care stie ca autoironia si bufonada sunt formele cele mai eficiente de incarnare a spiritului celuilalt.” (Nicolae Leahu).
In realitate, atitudinea sa este una de radicala opozitie fata de normalitatea vietii literare: cand intreaga pleiada de aezi ai civismului scrie poeme interminabile despre Lenin si Partid, patriotismul sovietic si internationalismul proletar, el practica miniatura lirica, iar atunci cand, plictisita de hagiografierea falsilor martiri, divizia civica trece pe ecartamentul maximalismului etic, personajul lui Nicolae Esinencu iese in drum cu… capul subsuoara.
Desi observat de critici, care i-au semnalat metronomic fiece aparitie editoriala, nonconformistul poet (prozator, dramaturg si scenarist) n-a fost inteles de catre congeneri decat in partea direct reperabila a teribilismului sau funciar. „Al treilea corifeu al poeziei anilor ’60-’70 – iar astazi, impotriva inertiilor criticii, lucrul acesta se vede tot mai bine – este, bulversand prejudecatile canonice, Nicolae Esinencu
