Cercetatorii au tratat romanul ca o sursa documentara metaforica si au venit cu documente prin care revelau inexistenta corigentei eroului.
Acestuia din urma i s-a intamplat sa scrie multi ani dupa ce Pierre Louys, Anatole France, Henri de Regnier si atati altii modificasera ireversibil paragraful care fixeaza limitele eroticei in cadrul moral-estetic al publicului mare insusi”..
Creanga a fost cenzurat, Minulescu nu.
Chiar daca proza acestei carti e numai o relatare plana, cum s-a mai spus, „fara reliefuri si contururi”, fara iluzia unei constructii epice, stilul si mai ales fantezia stilistica ofera lectorilor un farmec specific minulescian, ce completeaza imaginea pe care o aveau despre poetul Romantelor pentru mai tarziu.
Romanul a starnit entuziasmul lui Paul Zarifopol, care-i consacra un studiu, comparand pe Ion Minulescu, in acest caz, cu Ion Creanga, cel din Mos Nichifor Cotcariul: &bdquo
Nici Creanga, nici Minulescu nu puteau trata erotica asa cum cere filosofia morala a guvernantelor si cum prescriu autoritatile sociale sau intelectuale, care, din interese felurite, recurg ocazional la acea filosofie morala.
Daca exista multa fictiune in roman, cu atat mai bine pentru caracterul sau artistic, dar dincolo de orice fantezie, nu este deloc imaginar portretul autorului care, desi constituit din inventii partiale, in unitatea lui, e extrem de real.
S-ar putea face o diferentiere intre faptele reale si inventiile poetului, dar o asemenea operatiune n-ar demonstra - pana la urma - nimic.
Corigent sau nu la limba romana, Ion Minulescu este un personaj absolut al romanului, iar romanul e un jurnal capricios si indiscret.
Dar nu acest lucru este esential aici.
Cercetatorii au tratat romanul ca o sursa documentara metaforica si au venit cu documente prin care revelau inexistenta corigentei eroului
