Asgard.
Iar momentul Profetiei se apropia…Vor reusi cei proscrisi sa-si razbune prea lungul exil si sa dobandeasca ceea ce ravnisera inca de la inceput? Vor reusi oamenii sa le tina piept unor creaturi insetate de putere, sange si razbunare, cu atat mai mult cu cat soarta lor atarna de alegerea unui demon si cea a unei Pastratoare, pe jumatate zeita, pe jumatate muritoare?....
Insa raul nu a disparut complet, ci s-a retras tacut in maruntaiele pamantului, ticluindu-si cu rabdare, in intuneric, cumplita-i razbunare.
Anii care s-au scurs au fost socotiti in veacuri si mai apoi in milenii.
Si fiecare dintre cele trei Pastratoare a jurat sa apere cu propria-i viata ceea ce i-a fost lasat in grija.
Atata vreme cat pietrele ramaneau separate, portalul avea sa ramana inchis si Asgardul-Cetatea celor de nebiruit-avea sa-si cearna timpul in tihna si siguranta.
Cel putin asa sorocea Profetia…Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi semintia lor a inceput treptat sa se stinga.
Asa ca au spart Piatra-Trecerii in trei si-au dat cate un fragment spre pastrare unor vrajitoare cu puteri deosebite.
Au fost blestemati, transformati in demoni si trimisi printr-un portal in cel mai indepartat bastion al universului: Pamantul.
Insa portalul nu a putut fi sigilat atat de lesne si zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilati, caci demonii puteau rani cumplit un nemuritor.
La fel si infrangerea.
Rascoala lor a fost inevitabila.
Taramul zeilor nemuritori.
Zei mari, nascuti din miezul creator al universului, meniti sa stapaneasca lumi nenumarate, si zei mai mici, la fel de lacomi si doritori de putere.
Zeii cei mici ravneau si ei sa stapaneasca lumi, insa acest lucru nu le era ingaduit.
Asgard
