Dintr-o trasatura de condei, viata lejera, de auditori de cursuri si clienti ai bibliotecilor, cozeuri ironici si bine distantati de societate, trotteuri si cronicari ai strazii, s-a schimbat cu o suta optzeci de grade.
Dumitru Popescu, Aburul halucinogen al cernelii.
Biroul acela a devenit, timp de zeci de ani, un fel de cochilie a melcului; e drept, n-am carat-o in spate, mai degraba am fost carat de ea, dar in acest desen viata s-a circumscris ca intr-un cerc magic, consumandu-se zi si noapte in galopul frenetic al "cailor de curse", cu nimic altceva in fata decat linia de sosire.
Din momentul intrarii in arena, am dispus fiecare de cate o masa de birou, pe care am exersat la inceput elementare gesturi profesionale, iar apoi am imortalizat, pe rand, poza "ganditorului", a "inspiratului", a "expeditivului", a "sententiosului" sau a "torturatului" de idei inca nediscernabile.
Nu rasfoirea distrata a gazetei de catre functionarul public inainte de a-si scoate mapele pe masa de lucru, nici incomoda lectura a titlurilor de catre calatorul din tramvai sau piguleala curioasa a faptului divers pe bancile din parcuri, ci efortul avizat de a te tine la curent "cu evenimentul", urmarirea directiilor de orientare in sfera profesionala si, nu in ultimul rand, "competenta" apreciere critica a productiei de pe tot esichierul bransei.
Tot de a doua zi, in practica zilnica s-a instalat un nou reflex: lectura presei.
Identitatea publica a capatat alta dimensiune, neacoperita inca, fireste, de valoarea intrinseca a prestatiei, dar imediat convertibila in autoritate.
Legitimatia studenteasca a aparut deodata minora si aproape inutila, inlocuita chiar de a doua zi cu una scortoasa, purtand antetul revistei, fotografie si stampila oficiala, de ziarist.
Dintr-o trasatura de condei, viata lejera, de auditori de cursuri si clienti ai bibliotecilor, cozeuri ironici si bine distantati de societate, trotteuri si cronicari ai strazii, s-a schimbat cu o suta optzeci de grade
