Galben.
Mai ales cea care oprește timpul..
Orice lumină e bună cum îmi spunea cineva demult.
Am ieșit din acel întuneric fulgerat calm de un galben aproape frate cu lumina.
Când m-am răsucit pe vârfuri și timpul a devenit iar sistolic am realizat că echilibrul lor actual e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viața mea.
Luptele poveștile gândurile.
M-au răvășit în liniștea deplină amintirile cu fiecare dintre acești pacienți.
A devenit diastolic și nici nu l-am mai simțit.
Sub galbenul acela cu intensitate mică timpul s-a prăbușit printre bătăile inimii mele.
Un domn stătea fără șosete pentru că acestea îi dispăreau într-un mod ciudat.
O doamnă își pusese peste zi părul pe bigudiuri la cei 93 de ani ai săi.
Un domn era actor la un teatru pentru copii.
O doamnă trăise jumătate de veac în Franța.
Un domn fusese cascador pe avioane și povestea cu lux de amănunte grozăviile lui din tinerețe.
O doamnă fostă profesoară își ținea aproape carnetul pe care nota fel de fel de expresii să nu le uite cât timp va mai avea.
Pacienții dormeau.
Era întoarsă spre noptieră cât să genereze suficient vizibil pentru o priveliște încărcată de grijă.
M-am oprit între paturi și singura lumină vizibilă galbenă și plăcută izvora dintr-o lampă prinsă de perete.
Era târziu în noapte. Țin minte la perfecție clipele unei gărzi în care am intrat în inima salonului pentru a arunca un ultim ochi asupra pacienților.
Aproape frate cu lumina.
Galben
