„La vremea lui, comunismul parea vesnic.
Pana intr-o zi, cand totul a explodat, cu o violenta neinchipuita.“ – Lucian Boia .
Romania parea imobila.
Am putut urmari astfel filmul intreg al destramarii regimurilor comuniste in Polonia, Ungaria, Cehoslovacia… in presa romaneasca nu se sufla o vorba despre ceea ce se petrecea la doi pasi de noi, de jur imprejurul tarii.
Seara de seara, ascultam cu regularitate Vocea Americii.
Cainelui chiar ca-i placeau.
Evadam, pe cat posibil, din neplacuta realitate citind pe nerasuflate carti frantuzesti.
Maica-mea descoperise la o coada «rezonabila» asa-zisii «carnati de bere», cam suspecti de felul lor, pe care ii imparteam cu cainele.
Oamenii, asezati la cozi nesfarsite in fata magazinelor alimentare goale, asteptau sa se aduca ceva, orice. incepand cu painea cea de toate zilele.
De la un an la altul, viata devenea tot mai complicata.
Era o nedreptate flagranta, care, in ce ma priveste, se traducea si printr-o jena financiara permanenta.
Pe cat am putut, mi-am amenajat mici spatii de libertate, inevitabil insa limitate și aflate sub supraveghere.
Incepand din 1980, nu s-au mai facut nicaieri avansari in sistemul universitar.
Nu se intrevedeau solutii de iesire. „La vremea lui, comunismul parea vesnic
