Cu fotografii din arhiva autorului "Eram in ultimul an de facultate, cand m-a chemat la partid Ior-u Stoian, profesor de epigrafie, avand pe atunci si mai stiu eu ce functie in bir-ul de partid.
Ca sa ma implinesc, trebuia sa cada mai intai comunismul, si asta nu tinea deloc de mine, ci de jocurile imprevizibile ale istoriei." (Lucian Boia).
In realitate, totul avea sa fie infinit mai complicat.
Voiam sa am o cariera universitara, care depindea in buna masura de atitudinea mea politica.
Totusi, in ciuda insuficientelor mele, partidul ma dorea! Sedinta organizatiei de partid la care s-a votat primirea mea s-a transformat intr-un exercitiu de acuzatii de o neinchipuita duritate, de parca s-ar fi urmarit nu primirea, ci excluderea, chiar inainte de a fi primit.
Si mi-am facut-o in felul meu spre supararea lui Ior-u Stoian, care a tinut sa-mi spuna ca nu asa ne-a fost vorba.
Ce era sa raspund? I-am zis ca, sigur, imi voi face autocritica.
Ce noima are sa spui ca nu esti de acord cu tine insuti? Critica si autocritica tineau insa de ritualul de partid si alcatuiau impr-una o strategie bine gandita si eficienta de devalorizare a individului, supus tirului celorlalti si obligat culmea! sa-si dea el insusi lovitura de gratie, dupa modelul proceselor staliniste.
Eram foarte slab, aproape nul, la autocritica.
Mi-a spus ca e cazul sa-mi fac autocritica.
Cu fotografii din arhiva autorului "Eram in ultimul an de facultate, cand m-a chemat la partid Ior-u Stoian, profesor de epigrafie, avand pe atunci si mai stiu eu ce functie in bir-ul de partid
