cand totul in jur se duce de rapa, cel mai neinspirat e sa-ti spui ca va fi bine.
Paginile lui ne incurajeaza sa ne lasam sedusi de posibilitate si ne invita la o lingurita de filozofie, ca sa ne fie mai bine cu noi si cu lumea..
Dar ne starneste si intelectual: se ia de guler cu Epictet, ne trimite la Shakespeare, la Descartes, la Hannah Arendt si la Sartre, ne plimba prin Parisul ocupat de germani si prin America precara din fotografiile lui Diane Arbus.
Convins ca locul unei existente fericite e intre ordine si haos si ca-n viata, pana la urma, e ca-n bucatarie, Fabrice Midal scrie un nou eseu revigorant, de citit toata ziua.
Inamic declarat al tocirii mintale si sufletesti, proful de meditatie a la francaise ne provoaca mai intai la nivel uman: ne explica de ce frica si angoasa sunt firesti, de ce o existenta fara negativitate n-ar avea nici gust, nici haz, de ce slabiciunile sunt bune, iar responsabilitatea personala si demnitatea sunt de aparat cu orice pret, ne dezvaluie in ce consta intelepciunea homarului si ne spune povestea unui print care se credea curcan.
Dar pe care adeseori nu le vedem, pentru simplul motiv ca asa ne-am obisnuit.
Iata o prima doza de soc cu care Fabrice Midal, al carui sport preferat ramane sa zdruncine idei primite de-a gata, ne arata nebanuitele posibilitati pe care le avem ca fiinte umane.
cand totul in jur se duce de rapa, cel mai neinspirat e sa-ti spui ca va fi bine
