Problematica tipurilor – desemnate ca atare drept modele de analiza stiintifica – are o istorie deja destul de veche, incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea.
In primul rand, accentuarea exagerata a conditionarilor „exterioare” creatiei poate sa estompeze continutul gandit al acesteia, in ceea ce are specific in sine in timp si spatiu, reducand intrucatva cultura la societate, golind-o cumva de identitatea ei ca activitate umana de o reflexivitate a.
Riscurile viziunii deterministe sunt insa doua.
Este o paradigma analitica determinista, intemeiata si bogata in semnificatii, intrucat insereaza creatia in motivatiile si finalitatile ei vitale, care implica tot atat de mult autorii si publicul, optiunile estetice personale si accesul la resursele colective[1].
Ceea ce rezulta este o prezentare monografica a culturii, in interrelatiile sale intr-un context organizational si mental determinat.
In ceea ce priveste istoria culturii, tratarea complementara presupune punerea in legatura a activitatilor creatoare cu cel putin doua cadre de conditionare: parametrii materiali si asteptarile afective, care deschid istoriografia catre abordarile conexe ale sociologiei si psihologiei colective. – desi istoria este de fapt una singura, in care palierele in cauza se intrepatrund si trebuie subintelese in relatia lor de influentare reciproca.
Tocmai aceasta amploare a materialului obliga la o cercetare pe paliere separate din ratiuni pe undeva didactice – istorie politica, istorie economica s.a.m.d.
Pentru istoriografie tipologia este cu atat mai necesara, cu cat in cazul ei factologia este mai bogata si mai variata decat in oricare alta stiinta sociala, cuprinzand practic tot ce tine de evolutia societatii omenesti.
Este de remarcat aici ca toate aceste tipologizari pornesc de la ceea ce defineste natura obiectului respectiv, de la caracteristica intrinseca a problematicii, fie ca este vorba de atitudinile temperamentale, de sursa legitimarii puterii, sau de posibilitatile de creatie obiective si subiective, actualizate si latente.
Este suficient sa mentionam conceptia tipurilor psihologice, formulata de Carl Gustav Jung, pe aceea a tipurilor-ideale de lideri politici – a lui Max Weber –, sau mai recent, din sociologia artei – ideea tipurilor matriciale de societate, avansata de catre Jean Duvignaud.
Este o preocupare recognoscibila in mai multe stiinte umaniste, dupa cum acestea si-au precizat obiectul si metodele.
In aceste imprejurari intelectuale a aparut preocuparea pentru tipologie si tipologizare, ca maniera concentrata de orientare teoretica in cercetare.
In definitiv, aceasta este esenta functionala si finala a teoretizarii: precizarea unui cadru conceptual prin raportare la materialul faptic, pentru identificarea, incadrarea si lamurirea fenomenelor si a structurilor, in functie de anumiti factori operationali.
Amintim aici, spre exemplu, aplicarea modelului de interpretare structuralist in antropologie si in analiza literara in egala masura, sau pentru a fi mai aplicati – operationalitatea unui concept precum cel de „efect pervers” atat in sociologie, cat si in economia politica.
Era, de altfel, si o necesitate de eficienta analitica („instrumentala”), in masura in care teoretizarea putea interveni nu doar ca o concluzie resemnificatoare a materialului, dar si ca baza pentru o cercetare ulterioara, asupra unui alt material, de aceeasi natura sau diferit.
In consecinta, in stiintele sociale s-a impus necesitatea teoretizarii, ca o conditie pentru ca ele sa-si confirme statutul gnoseologic.
In zona socialului cunoasterea prin experiment nu se aplica, ramane numai observatia, inregistrarea cantitativa a faptelor, care nu conduce insa la o Cunoastere de factura stiintifica, asadar calitativa, resemnificand realul, ci numai la o forma de cunostinta empirica.
Ea corespunde, sub raport epistemologic, preocuparii de a largi, rafina si consolida totodata metoda de interpretare stiintifica, mai ales in domeniul stiintelor sociale (sau ale comprehensiunii – pentru a prelua terminologia diltheyana).
Problematica tipurilor – desemnate ca atare drept modele de analiza stiintifica – are o istorie deja destul de veche, incepand cu prima jumatate a secolului al XIX-lea
