In societatea noastra, in care credinta crestina este prea adesea motiv de bravada, iar nu de traire interioara, acest jurnal are un caracter aparte.
Mai precis fata de ingemanarea bucuriei cu suferinta in Persoana lui.“ — MIHAI FRATILA Pe coperta: Giotto di Bondone, Visul lui Ioachim – Capela Scrovegni (detaliu).
Echilibrul la ceas de incercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simtisem, ci de atasamentul fata de Isus rastignit.
Nu ma simteam deloc chemat sa perorez despre superioritatea credintei.
Prevenitor in glas, filozoful m-a intrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credinta, Monseniore?» Desi fireasca, intrebarea m-a surprins.
Dupa ce m-am vindecat – n-am avut parte de o forma prea usoara –, intr-o conversatie la telefon cu Gabriel Liiceanu, discutia a alunecat inevitabil spre intalnirea cu boala.
Orice comentariu sau lamentare, dar si actele de cutezanta devenisera de prisos. „Cand m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fara nici un preaviz, in fata posibilitatii de a-mi pierde viata.
O carte aflata in asteptarea Binelui, oricare ar fi greutatile timpului.
O carte care inspira curaj si luciditate, lipsita de comoditati trufase si de complicitati facile.
Aceasta este miza centrala a unui text solar, marcat de experiente personale neasteptate, care pledeaza cu sobra eleganta pentru forjarea caracterelor sub povara incercarilor.
Ne este daruit, astfel, un mesaj pretios pentru discernamantul sperantei.
Cald, limpede si direct, PS Mihai Fratila evoca harul binefacator al credintei in Dumnezeu, un Dumnezeu prea putin cunoscut – Cel al lui Isus –, care sufera alaturi de fiecare dintre noi.
In societatea noastra, in care credinta crestina este prea adesea motiv de bravada, iar nu de traire interioara, acest jurnal are un caracter aparte
