De: depresie, dementa, dezamagire, despartire Acest volum isi propune o afirmare a identitatii aproape patologice a poetului, o identificare a cauzelor acestei identitati si o cautare a sensurilor pe care ea le implica.
Printre copaci pandeste dimineata, Se-ncurca zorii in frunzisul ud, Dar intr-un parc ramas pe veci in noapte Eu pana si acum te mai aud..
Trecut-au peste cantecele noastre Soare si vant, zapada si noroi, Pan’ singure prin timp s-au prins sa tina Concertul despartirilor de noi.
Dar inca isi mai amintesc copacii, Si se-nfioara degetele reci De vechile acorduri de chitara Ce-au sa ramana-n scoarta lor pe veci.
Ciulinii, monumente vegetale Ale-unei lungi si triste nepasari, Au luat in stapanire fosta fuga, Uitatii pasi, pierdutele carari.
De sub pavele sparte creste iarba, Ineaca ale-aleii risipiri, Si parca iarba-avem si noi in suflet, Iarba in ochi si iarba-n amintiri.
Prin banci, a zambetelor noastre umbra Eu pana si acum o mai aud.
De noapte Spre parcul parasit ma poarta pasii, Ecoul lor in noapte suna crud.
Pozitionarea din unele poezii a lumii interioare in raport cu cea exterioara, palpabila, sugereaza ca volumul este scris dintr-o perspectiva dualista, daca nu chiar la limita dintre realism si metaforic.
Poetul isi asuma inevitabila suferinta a acestui univers bolnav, insa recurge si la alte personaje pentru a o putea suporta: o generica Ana sufera acte dintre cele mai brutale, iar "tu”-ul necunoscut e un partener de conversatie care nu ofera niciun raspuns.
Toate insa incearca sa explice geneza acestei lumi, motivul pentru care ea exista sau chiar apocalipsa ei.
Intr-un univers pluvial, intunecat si rece, depresiile apar in culori, dementele sunt insotite de anotimpuri, dezamagirile au sentimente proprii, iar despartirile nu mai au chiar nimic.
De: depresie, dementa, dezamagire, despartire Acest volum isi propune o afirmare a identitatii aproape patologice a poetului, o identificare a cauzelor acestei identitati si o cautare a sensurilor pe care ea le implica
