Sensul ontologic pe care-l are Spiritualitatea ortodoxa a ferit-o de pericolul unei deontologii exterioare si de eticism.
Autorul.
Editia a doua a acestei carti apare cu un titlu putin schimbat, fara termenul&bdquo
Despatimirea”, iar in subtitlu apare precizarea &bdquo
Spiritualitatea sfintilor Parinti”, care este de fapt si cadrul de elaborare al cartii.
Legea lui Dumnezeu nu se impune din exterior, ci se interiorizeaza si fiinteaza in om prin trairea libertatii in Hristos, a ontologiei harului si a comunicarii cu Dumnezeu.
Ca atare, nu poate fi interpretata in duh rationalist si nici abordata pe baza criteriilor lumesti ale unei etici umaniste.
De asemenea, evanghelia face cunoscut etosul lui Dumnezeu, filiatia in Hristos.
Virtutile sunt autoportretul lui Iisus, Cel care este de fapt fiinta virtutii.
Fiecare virtute evanghelica este dupa arhetipul Hristos: desavarsit dumnezeiasca si desavarsit omeneasca, este darul Sfantului Duh si fructul participarii la harul Acestuia.
Virtutile evanghelice nu sunt un fenomen psihologic si eticist, ci o realitate ontologica si spirituala.
Hristos nu este un prototip moral, ci Unul dumnezeiesc si mantuitor.
Desavarsirea nu este etica, ci ontologica.
Cu Hristos se introduce o noua realitate, adica o noua fiintialitate a creatiei, o creatie noua in Hristos.
Viata crestina se traieste la nivel duhovnicesc si ontologic care este harismatic si divino-uman, dupa modelul lui Iisus Hristos, Dumnezeu-omul.
Prin urmare, continutul unei etici adevarate este indumnezeirea.
Viata in Hristos, continut al ontologiei pauline, Parintii Bisericii au numit-o indumnezeire, pentru a arata scopul si continutul real al vietii in Hristos.
Continutul ontologiei ortodoxe este indumnezeirea, si nu o simpla crestere morala.
Astfel, sfintirea este o trecere de la etica, in sensul relativ al intelegerii, la fiintialitate, la unirea cu Dumnezeu.
Etosul ortodox este unul divino-uman, un etos al indumnezeirii.
Aceasta comuniune nu este altceva decat fiintialitatea omului care creeaza un nou mod de viata, un etos divino-uman.
Ceea ce vindeca „urateniile pacatului” nu e viata morala a omului, eticismul exterior, ci unirea, comuniunea cu Dumnezeu, impartasirea cu harul necreat.
Sensul ontologic pe care-l are Spiritualitatea ortodoxa a ferit-o de pericolul unei deontologii exterioare si de eticism
