Anxietatea e o stare sufletească, pe care o cunoaşte, practic, oricine.
Spre deosebire de frică, anxietatea nu este teama de ceva concret, ci aşteptarea a ceva înfricoşător, nedefinit, stare de mâhnire şi nelinişte profundă, legate de presimţirea unui pericol cu neputinţă de ocolit, a unei nenorociri viitoare, însă lipsite de claritate.
De ce anxietatea devine atât de manifestă tocmai în vremea noastră, când capătă o largă răspândire concepţia că plinătatea vieţii este legată de un nivel înalt al consumului şi se declară că omul e ceea ce consumă – inclusiv distracţii, odihnă, călătorii? Ceea ce se ignoră este că pe lângă cauzele psihologice ea e determinată şi de cauze duhovniceşti, legate de perturbarea dialogului lăuntric al omului cu sine însuşi, al cărei rezultat este pierderea adevăratului sens al vieţii, secătuirea, dominaţia năzuinţei spre bunurile materiale, spre succesul exterior şi, în consecinţă, pierderea armoniei şi păcii sufleteşti. În această carte se discută nu numai despre componenta psihologică a anxietăţii, ci şi despre dimensiunea ei duhovnicească, despre faptul că izbăvirea de anxietate – sau, cel puţin, diminuarea acesteia – este imposibilă fără eforturile noastre personale de a ne rezolva conflictele interioare de profunzime, de a ne regăsi și recupera sentimentul religios și statutul de ființe care viețuiesc în Hristos..
Ea ne poate afecta atunci când aşteptăm veşti despre cei apropiaţi, în situaţii de incertitudine, în timpul încercărilor şi, mai ales, în perioade de schimbări radicale ce pot surveni în viaţa noastră.
Anxietatea e o stare sufletească, pe care o cunoaşte, practic, oricine
