Ignorata cu desavarsire de istoriografia romana de pana in ultimul deceniu al secolului XX, tema deportarii romilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial cauta a recupera decalajul si a scoate din uitare inca unul dintre mecanismele regimului antonescian care manifesta, printre altele, o vadita ostilitate fata de toti acei supusi ne-romani, cu sau fara cetatenie.
Institutul de Istorie "
George Baritiu"
Cluj-Napoca.
Lucian Nastasa-Kovacs,Academia Romana. -Dr.
Apreciem ca lucrarea de fata constituie o reala contributie stiintifica la tema deportarii romilor in Transnistria in perioada 1942-1944.
Cu acribie si, uneori, chiar cu un cult pentru detaliu, stilul autoarei, bine controlat, cu ingrijite trimiteri la surse, indica un specialist pe deplin format.
Autoarea ia in discutie importanta tema a "negationismului", iar un capitol distinct este dedicat unui studiu comparativ cu situatia romilor din Italia in aceeasi perioada si sub acelasi tip de ideologie.
Lucrarea scoate in evidenta o pagina neagra din istoria Romaniei, pagina pe care, din nefericire, unii se prefac ca nu o vad.
Evident, nu poate fi negata conotatia rasiala, de vreme ce utilizarea termenului de "tigan" este permanenta in discursul epocii.
Cum indica si titlul, miezul cercetarii il constituie Deportarea in Transnistria a romilor, care a avut cu totul alte ratiuni decat in cazul evreilor.
Dar peste toate, Florinela Giurgea (Naciu-Ruscea) face propriile investigatii arhivistice, aducand astfel o contributie esentiala la amplificarea cunoasterii.
Sa nu uitam totusi ca am fost cei din urma de pe continentul european care i-au eliberat pe romi din robie, intr-o vreme in care - in alte spatii - aveau drepturi cetatenesti inca de multa vreme.
Asadar, avem de-a face cu un studiu complex, care pune in discutie terminologii si concepte (genocid, holocaust etc.), reconstituie si contextualizeaza istoria interbelica a romilor, dar dezvolta sintetic si teoriile rasiale din epoca, ce au justificat de fapt tragedia din Transnistria.
In acest context, lucrarea de fata se infatiseaza ca o cercetare mult mai complexa, nu doar pentru ca sistematizeaza informatii deja existente pe tema deportarilor in Transnistria, ci doarece contureaza in fond istoria unui grup etno-cultural suficient de vitregit in istoria romanilor.
Finalmente, totul devine o chestiune de "filozofie a numerelor", care trece parca in umbra alte aspecte, nu mai putin importante.
Ca si in cazul evreilor, una dintre problemele de prim rang pare a fi cea a cifrelor, si nu fara indreptatire.
Cum de la sine se intelege, acestora li s-a adaugat treptat o suita de marturii orale din partea putinilor supravietuitori, ceea ce reprezinta o alta fateta a acestui tragic eveniment.
Iar contributiile ultimelor aproape doua decenii nu sunt de neglijat, cu atat mai mult cu cat ele au cautat sa-si intareasca analizele pornind mai ales de la acele surse documentare provenite de la principalele institutii ale statului totalitar implicate in mecanismul epurarii: Presedintia Consiliului de Ministri, Inspectoratul General de Politie, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Prefectura Politiei Capitalei si, intr-o oarecare masura, Marele Stat Major al Armatei.
Ignorata cu desavarsire de istoriografia romana de pana in ultimul deceniu al secolului XX, tema deportarii romilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial cauta a recupera decalajul si a scoate din uitare inca unul dintre mecanismele regimului antonescian care manifesta, printre altele, o vadita ostilitate fata de toti acei supusi ne-romani, cu sau fara cetatenie