Ni se spune că avem nevoie să descoperim că nu ştim să trăim bucuria dăruită omului de Mântuitorul în Biserica Lui pentru că nu megem până la capăt în întâlnirea cu Dumnezeu.
Numai aşa vom putea rezista!.
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru ne-a anunţat că vor fi vremuri grele, că vom avea necazuri, că va trebui să ne purtăm crucea, că vom fi bătuţi, scuipaţi şi judecaţi, dar toate acestea nu ar trebui să ne ia bucuria pe care nimeni şi nimic nu o poate lua de la noi pentru că e a Lui.
Nu ne-am născut pentru o stare de bine.
Orice altă stare de bucurie este mincinoasă.
Asta suntem îndemnaţi să căutăm: să trăim bucuria aceasta pe care ne-a făgăduit-o Domnul.
Ni se spune că dacă L-am primit pe Hristos Dumnezeu ca Domn şi stăpân al vieţii noastre, scopul vieţii noastre ar trebui să fie intrarea în Împărăţia Lui, să intrăm în bucuria Lui pe care nu o ia nimeni de la noi.
Adică în cea mai mare parte, nu noi ne trăim viaţa, ci ea ne trăieşte pe noi. Şi cât de trist, de dureros, ba chiar tragic este că nu ne trăim viaţa ori de câte ori nu suntem conştienţi de lururile acestea care o fac, o umplu.
Aşadar, învăţăm din volum că viaţa noastră este o lucrare, un lucru mare, alcătuit din miliarde de lucruri mici, mărunte, majoritatea dintre ele neînsemnate în biografie, dar absolut toate importante pentru că sunt conţinutul viu al acestei vieţi.
Dăm slavă lui Dumnezeu, ne ducem la biserică, ne spovedim, ne împărtăşim chiar, dar nu ne dăm seama că suntem bolnavi, că n-am învăţat să devenim ceea ce suntem chemaţi să fim, că refuzăm să înţelegem că nu suntem „gata”! A fi „gata” înseamnă a fi îndumnezeit.
Ni se spune că avem nevoie să descoperim că nu ştim să trăim bucuria dăruită omului de Mântuitorul în Biserica Lui pentru că nu megem până la capăt în întâlnirea cu Dumnezeu
